Comuna Topalu se poate mândri nu doar cu frumoasa cetate de pe malul bătrânului Istros, Capidava, ci și cu un muzeu de artă ce reunește lucrări de o valoare excepțională, pe care medicul Gheorghe Vintilă le-a donat comunei natale, în amintirea părinților săi, Dinu și Sevasta Vintilă. Așa se face că, prin actul de donație întocmit pe 27 august 1960, se puneau bazele Muzeului de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă”, care, din 1961, a devenit subsecție a Muzeului de Artă Constanța.
La 54 de ani de la donație, viitorul Muzeului de Artă din Topalu este pus în pericol deoarece, începând din anul 2008, moștenitorul medicului, Mario Vintilă, cere revocarea donației în instanță, invocând motive precum faptul că operele de artă nu ar fi bine conservate. Evoluția acestui proces care pune în pericol existența Muzeului de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” va fi adusă în discuție în cadrul dezbaterii cu tema „Donațiile muzeale, în pericol?”, care se va organiza joi, de la ora 12.00, la Consiliul Local din Topalu. La eveniment sunt invitați să participe, pe lângă primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat, și directorul Muzeului de Artă din Constanța, dr. Doina Păuleanu, istorici de artă, directori de muzee, muzeografi și șefi de secție din țară. Printre cei care sunt așteptați să fie prezenți la dezbatarea de la Topalu se află: directorul Muzeului de Arte Vizuale din Galați, dr. Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului Brăilei, dr. Ionel Cândea, șeful secției Case memoriale din cadrul Muzeului Municipal București, dr. Marian Constantin, Liliana Chiriac de la Muzeul Colecțiilor de Artă din Capitală, care se află în subordinea Muzeului Național de Artă al României, directorul adjunct al Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești, dr. Alice Neculea. Lor li se alătură criticii și istoricii de artă Pavel Șușară, Rodica Matei, Tudor Octavian și alți invitați.
„OMAGIU ADUS LOCULUI UNDE M-AM NĂSCUT ȘI PĂRINȚILOR MEI” Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” funcționează în casa părinților medicului Gheorghe Vintilă, care a necesitat ample lucrări de reparații - refacerea tavanelor, a acoperişului şi înlocuirea pavimentului -, din toamna anului 1960 până în august 2007, finanțate de Consiliul Județean Constanța, răstimp în care lucrările au fost transferate la Muzeul de Artă.
„Subsemnatul dr. Vintilă D. Gheorghe, ca un omagiu adus locului unde m-am născut și părinților mei, învățători în comuna Topalu, în care mi-am dus viața în anii copilăriei, dorind să aduc un modest, dar concret aport la construirea vieții socialiste și dorind în calitatea mea de medic, pe lângă sănătatea fizică, să contribui și la sănătatea sprituală, cultural-educativă (...), donez o colecție de lucrări de artă, picturi, pasteluri, aquarele și schițe în număr de 212 (două sute douăsprezece) și de sculpturi în număr de 16 (șaisprezece), sfatului popular al comunei Topalu”, se arată în actul din 27 august 1960. Printre piesele de rezistenţă ale colecţiei se află picturi semnate de artiști de prestigiu, precum Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Dărăscu, Şirato, Iser, Steriadi, Ressu, Ghiaţă și Ciucurencu, precum și sculpturi realizate de Jalea, Paciurea, Medrea şi Han.
„Am ales Topalu din raţiuni sentimentale, pentru că el reprezintă obârşia neamului meu (...). Părinţii mei, Dinu şi Sevasta Vintilă, s-au numărat printre animatorii culturali ai comunei, de numele lor fiind legate construirea primei şcoli primare din sat, înfiinţarea bibliotecii, a căminului cultural”, spunea doctorul Vintilă, explicându-și nobilul gest.