...Cel puţin pînă săptămîna viitoare! Deşi toată presa peninsulară “îi vrea capul” antrenorului italian, soarta lui Roberto Donadoni va fi decisă săptămîna viitoare, după o întîlnire a acestuia cu preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Giancarlo Abete. Eliminarea Italiei de la EURO 2008, după înfrîngerea din sferturile de finală în faţa Spaniei, 4-2 în urma executării loviturilor de departajare, poate aduce demiterea selecţionerului Roberto Donadoni şi înlocuirea sa cu Marcello Lippi, tehnicianul ce a adus “squadrei azzurra” titlul mondial din 2006.
Preşedintele FIGC, Giancarlo Abete, a purtat o serie de discuţii pe marginea acestui subiect, dar nu va lua nicio decizie pînă la întîlnirea cu Donadoni, prrogramată la începutul săptămînii viitoare. Roberto Donadoni, care a semnat înainte de turneul final prelungirea contractului pînă în 2010, a declarat că nu s-a gîndit niciodată la demisie, pentru că “ar fi stupid să reducem turneul la un penalty ratat”. Tehnicianul italian a fost numit în funcţie în iulie 2006 şi are un bilanţ de 13 victorii, cinci egaluri şi cinci înfrîngeri la naţională. Potrivit cotidianului “Gazzetta dello Sport”, contractul lui Donadoni cu FIGC are o clauză care stipulează că Federaţia are la dispoziţie zece zile de la sfîrşitul EURO 2008 pentru a-l da afară, caz în care antrenorul ar încasa suma de 550.000 de euro. Ieri, Donadoni a declarat că în caz că va fi demis nu va accepta nici un penny compensaţie! “Nu am probleme financiare! Dacă ei nu vor să mă păstreze în funcţia de antrenor al naţionalei voi pleca fără să cer nimic drept compensaţie!” a declarat actualul antrenor al Italiei, un gentleman desăvîrşit pe vremea cînd era titular la naţională. Aşa cum pare să fie şi acum! Următorul meci al Italiei va avea loc pe 20 august, un amical în compania naţionalei Austriei, după care “squadra azzurra” va juca în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010, contra Ciprului şi Georgiei, pe 6 şi 10 septembrie.