Donald Trump pare să instige la violenţă contra lui Hillary Clinton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Donald Trump pare să instige la violenţă contra lui Hillary Clinton

Externe 10 August 2016 / 15:53 380 accesări

Candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump, este cunoscut pentru gafele sale... verbale, dar de data aceasta pare să le fi recomandat susţinătorilor accesului la arme de foc să recurgă la violenţă împotriva adversarei sale democrate, Hillary Clinton, care ar vrea să limiteze acest drept constituțional, informează presa americană. ”Hillary vrea practic să abroge al II-lea Amendament al Constituţiei SUA. Dacă va ajunge în poziţia de a desemna judecătorii instanţei supreme, nu va mai rămâne nimic de făcut. Deşi susţinătorilor celui de-al II-lea Amendament poate le va rămâne ceva, nu ştiu”, a declarat Donald Trump, conform postului CNN. ”Dar vă spun ceva - ziua în care Hillary va ajunge să îşi numească propriii judecători va fi oribilă”, a adăugat Trump.

Declaraţia controversată a lui Donald Trump a generat temeri, analiştii neştiind dacă este o formă de instigare la un act de violenţă contra lui Hillary Clinton ori o referire la intensificarea activităţilor politice. Robby Mook, managerul de campanie electorală al lui Hillary Clinton, a reacţionat: ”Este foarte simplu, ceea ce afirmă Trump este periculos. Un om care vrea să devină preşedinte al SUA nu ar trebui să facă niciun fel de sugestie privind recurgerea la acte de violenţă”. Dar Jason Miller, consilier pentru comunicare al echipei lui Donald Trump, a explicat că este vorba de folosirea influenţei politice a susţinătorilor menţinerii celui de-al II-lea Amendament. ”Se numeşte putere de solidarizare, susţinătorii celui de-al II-lea Amendament au un spirit uimitor şi sunt extrem de uniţi, ceea ce le conferă o putere politică enormă. Anul acesta vor vota în număr-record, dar nu cu Hillary Clinton, ci cu Donald Trump”, a spus el. La rândul său, Mike Pence, candidatul republican la funcţia de vicepreşedinte al SUA, a ţinut să tempereze afirmaţiile colegului său: ”Cred că Donald Trump este foarte clar. Hillary Clinton s-a exprimat foarte clar că vrea modificarea dreptului cetăţenilor ce respectă legile de a deţine arme de foc. Şi cred că Donald Trump spune clar că oamenii care se bucură de acest drept, cei care cred că deţinerea armelor de foc de către cetăţenii responsabili contribuie la menţinerea siguranţei în comunităţi trebuie să fie implicaţi în procesul politic”.

Al II-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite garantează dreptul cetăţenilor americani de a avea arme de foc. În contextul numeroaselor atacuri armate, administraţia Obama a pledat pentru limitarea accesului la arme de foc, o idee susţinută şi de Hillary Clinton.



12