Donald Trump s-a întâlnit cu premierul Japoniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Donald Trump s-a întâlnit cu premierul Japoniei

18 Noiembrie 2016 / 07:21 521 accesări

Președintele ales al SUA, Donald Trump, s-a întâlnit joi la New York cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe, informează Reuters.

Întâlnirea, care a durat potrivit unui reprezentant al lui Trump circa 90 de minute, a fost prima ocazie după alegerile prezidențiale din 8 noiembrie când viitorul președinte s-a aflat față în față cu un șef de guvern străin.

Evenimentul a fost organizat în ultimul moment, în turnul Trump din districtul newyorkez Manhattan.

După întâlnire, premierul nipon a declarat presei că a avut un dialog "foarte sincer", "într-o atmosferă caldă", cu Donald Trump, care este "un lider foarte încrezător", și că au convenit să aibă și alte runde de discuții, "mai cuprinzătoare și mai profunde". Abe și-a exprimat încrederea că va dezvolta cu viitorul președinte american o relație bazată pe încredere.

Șeful guvernului de la Tokyo, ca și alți lideri din Asia, a avut motive de îngrijorare după declarațiile lui Donald Trump din campania electorală, reamintește Reuters. Câștigătorul alegerilor, care se va instala la Casa Albă în ianuarie, afirma că aliații vor trebui să plătească SUA mai mult pentru ajutorul militar, iar Japonia ar trebui să devină o putere nucleară. De asemenea, Trump s-a pronunțat împotriva tratatului trans-Pacific de liber schimb (TTP).

Joi, la Lima, secretarul de stat american John Kerry i-a declarat omologului său nipon, Fumio Kishida, că mai există speranțe pentru TTP, transmite agenția Kyodo. Cei doi s-au întâlnit cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor din cele 21 de state membre ale forumului de cooperare Asia-Pacific.

TTP a fost negociat de 12 țări din regiunea Pacificului, printre care SUA și Japonia. Tratatul nu a fost încă ratificat de Congresul Statelor Unite, unde în urma alegerilor republicanii dispun de majoritate atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat.



12