Donație extrem de importantă pentru Urgența SMURD Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Donație extrem de importantă pentru Urgența SMURD Constanța

Sănătate 07 Februarie 2018 / 13:27 2014 accesări

Sistemul de sănătate are nevoie disperată de aparatură medicală necesară în situațiile de urgență. În lipsa fondurilor de la nivel național, spitalele sunt ajutate și din donații. Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) SMURD Constanța are, cu sprijinul OMV Petrom, un incubator neonatal de transport, absolut vital micilor pacienţi. OMV Petrom a sponsorizat Fundaţia pentru SMURD cu suma de 45.000 de euro pentru achiziționarea aparatului ce va fi folosit atât pentru misiunile din județul Constanţa cât şi din judeţele învecinate. Este singurul incubator din zonă adecvat atât transportului cu elicopterul, cât şi cu ambulanțele SMURD, informează SCJU. Aparatul este special conceput pentru nou-născuţii la termen şi copiii născuţi prematur. Pana acum au avut loc 4 misiuni de salvare. Constanța nu mai avea un incubator de transport încă din 2015. Folosirea aparatului crește semnificativ șansele de supraviețuire în cazurile grave, mai ales ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este spital de nivel I A şi funcţionează ca Spital Regional pentru Regiunea 7 Sud-Est, iar Maternitatea este nivel III primind nou-născuţi şi din judeţele limitrofe.



12