Obrazul subțire cu cheltuială se ține. La fel și campaniile electorale, care sunt costisitoare. Pentru a-și promova candidații, un partid are nevoie de mulți bani, mai ales dacă este unul cu pretenții. Deși actuala lege a partidelor permite finanțarea formațiunilor de la bugetul de stat, acest lucru este insfuficient pentru a susține o campanie electorală la finele căreia să se obțină rezultatele dorite. Printre partidele care „înghit“ mulți bani se numără și PNL, care a primit donații în valoare totală de peste 18 milioane de lei în 2016, an în care au avut loc alegeri locale și parlamentare. Interesant este că printre campionii la donații se numără și președintele Organizației Municipale Constanța a PNL, consilierul județean Gheorghe Muhschină, care a dăruit organizației liberale de la malul mării nu mai puțin de 209.600 de lei. Contactat telefonic, Muhscină a spus că informația este adevărată. „Nu este niciun secret faptul că eu am donat bani la partid. Au fost două campanii electorale grele și a fost nevoie de bani“, a spus Muhscină.
COTIZAȚII FĂRĂ NUMĂR
Potrivit unui raport publicat de PNL în „Monitorul Oficial“, privind cuantumul sumelor provenite din finanțările private în 2016, pe locul secund la capitolul donații se situează deputatul Marius Bodea, care a dăruit organizației din care provine, Iași, 155.250 de lei, iar pe locul trei Carmen Harău, cu o donație pentru PNL Hunedoara de 141.150 de lei, notează Mediafax. La rândul său, actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a donat filialei Cluj a PNL 100.000 de lei, iar fostul deputat PP-DD, actual senator liberal, Daniel Fenechiu a virat în conturile PNL Bacău 103.000 de lei. Totalul donațiilor din partea unor membri de partid care au depășit zece salarii minime brute pe economie a fost de 18.415.492 de lei. De asemenea, PNL a primit donații și din partea firmelor, în valoare de 924.750 de lei, din care 225.000 de lei sunt de la MHS Truck Bus din Capitală. Conform sursei citate, PNL a încasat cotizații în valoare de 8.077.482 de lei, din care 846.707 lei au fost cotizații care au depășit baremul a zece salarii minime pe economie. În 2016 PNL a primit cu titlu de împrumut 1.108.238 de lei. Cu toate acestea, PNL înregistrează datorii uriașe, debitele partidului depășind un milion de euro.