Cea de-a patra ediţie a teledonului Campaniei „Dă o speranţă!”, organizat în 1 iunie, la Maritimo Shopping Center, a fost o ocazie prin care constănţenii au demonstrat că sunt solidari cu semeni chinuiţi de boli, cazuri prezentate detaliat în paginile cotidianului nostru. Iniţiativa Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi a Fundaţiei „Fantasio” a mobilizat oameni simpli, dar şi reprezentanţi de instituţii şi societăţi care au vrut să contribuie, astfel încât bolnavii să aibă o viaţă mai bună. Astfel, s-au strâns aprox. 50.000 de euro, suma colectată fiind de patru ori mai mare faţă de necesarul rezolvării afecţiunilor prezentate în cadrul campaniei. Secretarul general al CJC, Mariana Belu, a declarat, ieri, că este prima dată când, în cadrul unei ediţii a teledonului, s-au strâns bani mai mulţi decât aveau nevoie cazurile prezentate în emisiune. „Toţi bolnavii au primit banii de care aveau nevoie. Sumele rămase vor ajunge şi la alţi oameni aflaţi în suferinţă. Mai întâi vom face o analiză clară a solicitărilor existente în baza de date a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vom iniţia anchete sociale, dar vom lua în considerare şi alte cazuri rezolvate în anii trecuţi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru. Urmează să stabilim unde vor ajunge sumele rămase şi apoi, în prima şedinţă de CJ, vom iniţia un proiect de hotărâre pentru distribuirea banilor către alte cazuri grave”, a declarat secretarul general al CJC.
TREI VIEŢI SALVATE Unul dintre cazurile prezentate în cadrul teledonului a fost cel al fraţilor Burlacu (Felicia, Dorin şi Ciprian - n.r.) din satul Culmea, pe care părinţii îi creşteau în condiţii greu de imaginat. Destinul lor s-a schimbat radical după ce au fost preluaţi de Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC). Şansa lor a fost asistentul maternal Iuliana Vamanu, care, împreună cu soţul ei, locuieşte în Mangalia şi care, în urmă cu patru ani, şi-a luat angajamentul să-i crească ca pe propriii săi copii. Felicia este cea mai mică. Ea avea nouă luni când a ajuns în noua familie şi acum are cinci ani. Dorin este fratele mijlociu, el avea aproape doi ani când a ajuns la Mangalia, iar Ciprian avea trei ani, fiind cel mai mare dintre toţi. Femeia îşi aminteşte că, în momentul în care au ajuns în grija sa, toţi aveau o mulţime de probleme de sănătate. Toţi erau anemici, aveau răceli netratate care îşi lăsaseră grav amprenta asupra organismului lor. De aceea, de atunci, ei au nevoie de îngrijiri de specialitate pentru că problemele de sănătate nu s-au terminat odată cu trecerea timpului. Din contră! Chiar şi acum, după patru ani, urmele perioadei grele din viaţa lor sunt încă vizibile. Asistentul maternal Iuliana Vamanu face tot posibilul să se descurce, însă multiplele probleme de sănătate, dar şi necesităţi nenumărate ale copiilor au depăşit-o din punct de vedere financiar. Lipsurile au determinat-o ca anul trecut să întrerupă terapia şi tratamentul de care copiii aveau mare nevoie. Ea a cerut ajutorul oamenilor şi a primit mai mult decât se aştepta vreodată: 15.000 de lei. „E mai mult decât m-aş fi aşteptat să primesc de la oameni”, mărturiseşte femeia. Ea a adăugat că deja s-a întâlnit cu conducerea DGASPC. S-a stabilit ca, mai întâi, copiii să fie evaluaţi de către specialişti, iar apoi să fie reluată terapia de care au nevoie. „Mulţumesc celor care ne-au ajutat să putem avea grijă de aceşti copii în continuare”, este mesajul transmis de Iuliana Vamanu constănţenilor care i-au întins o mână de ajutor.
15 IUNIE, ULTIMA ZI DE CAMPANIE Campania CJC şi a Fundaţiei „Fantasio”, începută în 15 mai, continuă până în 15 iunie. Constănţenii care n-au ştiut de această iniţiativă, dar vor să ofere bolnavilor din puţinul lor o mai pot face. Conturile CJC vă stau la dispoziţie pentru donaţii: RO 85RNCB 0114032057340063 în lei sau RO 58RNCB 011 403 205 734 0064, în euro. Se pot face donaţii şi telefonic apelând numerele 0900.900.352 pentru 5 euro şi 0900.900.350 pentru 10 euro. Cel mai probabil, spun reprezentanţii CJC, suma exactă colectată în urma donaţiilor va fi dată publicităţii după 20 iunie.