DOROHOI. Dorohoi, un oraş cu peste 30.000 de locuitori din judeţul Botoşani, se află pe lista localităţilor grav afectate de inundaţii. Apele umflate ale Siretului au măturat totul în calea lor, lăsând în urmă sute de persoane fără locuinţe, poveşti tragice şi multe semne de întrebare referitoare la implicarea autorităţilor locale şi centrale în prevenirea catastrofelor naturale. Apele învolburate ale Siretului i-au luat prin surprindere pe locuitorii din zonă, care au renunţat la toată agoniseala pentru a rămâne în viaţă. Acum, când apele au trecut, oamenii se întorc la casele lor, mai bine spus, la ce a mai rămas din locuinţele pe care s-au străduit să le ridice. Cu ochii în lacrimi, oamenii stau şi privesc dezastrul fără a putea face nimic, având totuşi speranţa că cineva le va veni în ajutor. “Am sărit pe geam. Apa era aproape de gât şi venea cu foarte mare viteză. M-am dezechilibrat, iar apa m-a izbit de gard. Norocul meu a fost că m-am agăţat de viţa-de-vie, că altfel mă înecam. Noroc că ginerele meu a venit şi i-a luat pe nepoţelul de doi ani şi pe fiica mea. Eu am încercat să trec peste gard, dar m-a luat din nou apa şi m-a dus până spre spatele curţii. Acolo au ajuns pompierii şi m-au salvat”, a declarat o femeie din Dorohoi. Primul răspuns la strigătele de ajutor ale sinistraţilor din Dorohoi a venit de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Tirul cu peste 20 de tone de ajutoare de la Constanţa a fost primul ajuns în zonă. Feţele oamenilor s-au înseninat realizând că cineva s-a gândit la ei şi la problemele pe care le au. “Le mulţumim constănţenilor care au răspuns foarte prompt apelului făcut de CJC. Îmbrăcămintea, alimentele, apa şi toate celelalte lucruri îi vor ajuta pe locuitorii din Dorohoi afectaţi de inundaţii să treacă, poate mai uşor, peste toate aceste necazuri”, a declarat primarul oraşului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. Ajutoarele trimise de constănţeni au ajuns la cei care au nevoie de ele, la oameni a căror viaţă se poate spune că începe din nou. “Necazul nostru este foarte mare, dar trebuie să mulţumim locuitorilor din Constanţa care s-au gândit la noi, şi care, din puţinul lor, au decis să ne sprijine”, a spus un sinistrat.
CĂLINEŞTI. Cel de-al doilea tir cu peste 20 de tone de ajutoare adunate de CJC a ajuns la Călineşti - Suceava. Şi aici apele au măturat totul în cale. “Nu a mai rămas nimic. Casa pe care o aveam nu mai există. Singurul lucru care mi-a rămas este un covor ţesut de mine, pe care l-am găsit atârnat într-un copac la câţiva metri. Nu ştiu ce voi face”, s-a plâns o bătrână din Călineşti. Şi aici, ca şi la Dorohoi, CJC a ajuns primul cu ajutoare. “Hainele pe care le avem pe noi sunt tot ce ne-a mai rămas. De câteva zile mâncăm pâine sau biscuiţi, pentru că altceva nu prea avem. Noroc că am primit ceva apă de băut, pentru că toate puţurile au fost inundate cu mâl. Casele sunt la pământ. Acum nu facem decât să aşteptăm să ne sprijine cineva cu material, ca să le ridicăm la loc”, spun locuitorii din Călineşti. În vârstă de trei ani, Mihăiţă nu realizează dezastrul pe care l-au produs inundaţiile. Obosit, el încearcă să adoarmă în braţele mamei lui, dar, în final, găseşte un loc mai bun pentru a se odihni. O albie venită de la un constănţean care s-a gândit că celor de acolo le-ar fi mult mai folositoare. Şi aşa a fost. În tot acest timp, autorităţile, fie ele locale sau centrale, se dovedesc a fi neputincioase în faţa dezastrului. Nimeni nu ştie ce să facă sau ce trebuie să facă. Poate dacă cineva se gândea să solicite din timp sprijinul Uniunii Europene, acum vorbeam, probabil, de programe de reconstrucţie a caselor.