„Donează o şansă la viaţă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Donează o şansă la viaţă”

Sănătate 07 Iunie 2013 / 00:00 273 accesări

Primele patru vieţi au fost salvate prin transplant de celule stem de la donator neînrudiţi, trei fiind români care au primit celule din Cehia, Germania şi Polonia, iar al patrulea, un pacient din Rusia care a primit celule stem din România, a anunţat, ieri, directorul Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) - instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii (MS), dr. Aurora Dragomirişteanu. Ministerul MS a anunţat, ieri, lansarea oficială în România a campaniei de comunicare pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice „Donează o şansă la viaţă”, organizată de RNDVCSH, în colaborare cu toate unităţile sanitare care desfăşoară activităţi de recrutare şi testare a donatorilor de celule stem hematopoietice, coordonate de RNDVCSH. Până acum, în Registru au fost înscrise peste 1.000 de persoane. Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice şi, în acelaşi timp, cu pacienţii care au nevoie de un transplant. În cazul în care un pacient din România are nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi nu au fost identificaţi donatori compatibili în familie, Registrul va încerca să găsească donatori compatibili pentru el, însă îşi poate desfăşura activitatea doar dacă se găsesc persoane dornice să îi ajute pe cei care au nevoie. Cei care doresc să devină donatori pot contacta TelVerde 0800 88 STEM (7836), număr apelabil din reţeaua Romtelecom, sau accesa site-ul www.registru-celule-stem.ro. (A.G.)

Donarea de celule stem hematopoietice este voluntară, anonimă şi neremunerată, reprezentând un gest prin care donatorul de celule stem hematopoietice poate salva o viaţă. Pentru mai multe informaţii despre donarea de celule stem hematopoietice, poate fi contactat Registrul sau direct unul dintre cele 18 centre ale donatorilor de celule stem. Beneficiarii Registrului sunt copiii şi adulţii din România, diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli grave ale ţesutului sanguin sau ale sistemului imunitar. Aceştia au şansa, cu ajutorul Registrului, de

a găsi mai rapid şi mai uşor donatorii, atât în ţară cât şi în străinătate. În plus, a arătat directorul RNDVCSH, pacienţii nu vor mai fi obligaţi să plece în străinătate pentru a face transplantul de celule stem hematopoietice de la o persoană neînrudită, aşa cum se întâmpla până acum, ci pot apela la unul din centrele de transplant din ţară. „Avantajul unui Registru Naţional al Donatorilor este acela că se află în permanentă legătură cu registre similare din întreaga lume, au standarde şi proceduri de lucru comune, iar baza de căutare pentru potenţiali donatori compatibili cu pacienţi care au nevoie de transplant este incomparabil mai mare”, a spus dr. Dragomirişteanu.

Instituţia RNDVCSH se bucură de recunoaşere la nivelul comunităţi internaţonale în domeniu şi lucrează la standarde internaţionale stabilite de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a îndemnat populaţia să doneze voluntar, pentru că numai aşa pot fi salvate mai multe vieţi. \"Cu acest registru, scurtăm perioada de aşteptare, mai ales că sunt afecţiuni în care pacienţii luptă cu timpul. Sunt boli greu controlabile, iar aşteptarea lor nu ar trebui să depăşească două luni de zile\", a declarat Pană, care a ţinut să-i felicite pe toţi cei care s-au implicat în organizarea instituţiei.

Taguri articol


12