Ministerul român al Afacerilor Externe nu recunoaşte legitimitatea aşa-numitelor ”alegeri” de duminică din regiunile controlate de separatişti în Donetsk şi Lugansk, pe teritoriul Republicii Ucraina şi condamnă ferm organizarea acestora. ”Ministerul Afacerilor Externe nu ...
Cel puţin trei persoane au fost rănite într-o explozie, la o reuniune a Partidului Comunist local, într-o regiune separatistă din Ucraina, au anunţat insurgenţii, relatează The Associated Press, între care şi candidatul formaţiunii la succesiunea lui Zaharcenko, potrivit AFP. Explozia a avut ...
Autoproclamata 'Republică Populară Lugansk' din estul separatist al Ucrainei va implementa unilateral începând de miercuri, 1 martie, ca monedă oficială rubla rusească, transmite agenția EFE. De fapt, rubla rusească este deja folosită neoficial în această provincie separatistă ...
Cel puțin cinci militari ucraineni au murit, iar alți nouă au fost răniți în cursul unor violente confruntări în estul Ucrainei, a anunțat, luni, Guvernul de la Kiev, care a semnalat o intensificare a luptelor cu separatiștii pro-ruși, relatează The Associated Press. Autoritățile de la Kiev au ...
Președintele rus, Vladimir Putin, susține ideea desfăşurării unei misiuni de poliție armată a OSCE în estul Ucrainei, însă planurile în acest sens sunt lipsite de conținut, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. ”Pentru moment, OSCE nu are detalii cu ...
Arseni Pavlov, zis Motorola, un comandant al rebelilor pro-ruși din Ucraina, a fost ucis duminică de explozia unei bombe la Donețk, transmite AFP citând ca surse autoritățile locale. Pavlov supraviețuise în iunie unui alt atentat cu bombă, în aceeași localitate din estul ...
Reprezentanţii Ucrainei care fac parte din grupul politic de contact delegat pentru negocierile din regiunea Doneţk au eşuat pe perioada negocierilor de la Minsk în prezentarea unor propuneri de elaborare a unei foi de parcurs care ar ajuta la destinderea crizei din estul Ucrainei, a afirmat vineri Natalia ...
Trei soldați ucraineni au fost uciși și alți 16 au fost răniți în lupte violente în estul separatist al Ucrainei, au anunțat duminică autoritățile ucrainene, citate de AFP. Opt soldați au fost răniți în tiruri de artilerie în apropiere de Lugansk, o localitate situată la circa ...
Autoritățile din regiunea separatistă Doneţk acuză forțele ucrainene de declanșarea unei ofensive în zona orașelor Avdeyevka și Yasinovataya, informează site-ul rusesc TASS, care citează un reprezentant al comandamentului operațional al Republicii Populare Doneţk. Potrivit sursei citate, forțele ...
Şahtior Doneţk, echipa antrenată de românul Mircea Lucescu (70 de ani), a câştigat, sâmbătă, scor 2-0, meciul jucat cu Zorya Luhansk în finala Cupei Ucrainei şi şi-a trecut în palmares al zecelea trofeu de acest gen din istorie şi al 22-lea cu Lucescu pe bancă. Golurile ...
Persoane necunoscute au încercat să arunce în aer o statuie a lui Lenin ce tronează în piața principală din Donețk, fief al rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei, au anunțat, miercuri, responsabili ai autoproclamatei republici populare Donețk. Statuia propriu-zisă nu a fost afectată ...
O femeie a fost ucisă duminică în estul Ucrainei, aceasta fiind prima victimă după încetarea focului anunțată pe 22 decembrie de separatiștii proruși și armata ucraineană, aceasta din urmă denunțând folosirea de către rebeli a unor arme interzise de acordurile de pace de la Minsk ...
Un soldat ucrainean a fost ucis într-un atac rebel comis în apropiere de ruinele aeroportului din Donețk, unde tirurile au fost reluate luni, a indicat, marți, un reprezentant al armatei ucrainene. ”Pozițiile armatei ucrainene au fost vizate, luni, de tiruri, lângă localitățile Piski și ...