Donezi? Salvezi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CRTS şi Primăria Constanţa

Donezi? Salvezi!

Sănătate 17 Aprilie 2019 / 17:47 1118 accesări

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) și Primăria Municipiului Constanța demarează o amplă campanie de promovare și susținere a donării de sânge.

Astfel, vineri, 19.04.2019, începând cu ora 13:00, la sediul Centrului din str. Nicolae Iorga nr. 85, se va desfășura o primă acțiune de donare de sânge, la care vor participa angajații Primăriei și cei ai instituțiilor subordonate, precum și toate persoanele sănătoase dornice să vină în ajutorul celor care au nevoie de tratament transfuzional.

Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare - 18-60 de ani în funcție de evaluarea medicală), cu greutatea de peste 50 kg (în funcție de înălțime, constituție), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, etc.

Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani sunt rugate să prezinte o adeverință eliberată de medicul de familie, din care să reiasă că nu sunt luate în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Este interzis consumul de băuturi alcoolice cu 3 zile înainte de donarea propriu-zisă. În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minimum 500 ml de lichide.

Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, elevi, studenți și militari, decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

Toți cei care vor și pot să doneze sunt așteptați vineri, 19.04.2019, începând cu orele 13:00, la sediul CRTS Constanța, str. Nicolae Iorga nr. 85, cu un act de identitate valabil. Cei care au nevoie de sânge vă mulțumesc anticipat!



12