Dacă pînă acum alianţa cu democraţii a fost plină de sincope, liberalii se reorientează. Preşedintele Comisiei de Onoare şi Arbitraj a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, sîmbătă, că între formaţiunea liberală şi Acţiunea Populară (AP) există "o dorinţă de apropiere" care se manifestă reciproc: "În PNL, chestiunea apropierii de AP s-a discutat de mai multe ori, ultima oară a fost ridicată chiar în ultima şedinţă de Comitet Executiv. Ne simţim foarte apropiaţi de dînşii, ştim că şi dînşii doresc să vină mai aprope de noi şi ne-am dori să fim împreună". Olteanu a precizat că apropierea dintre cele două formaţiuni constă în "ciomegele" pe are le-au luat în 1990 la spinare din partea minerilor, în lupta împotriva ideilor de stînga pe care o duc de 15 ani şi în multe dintre punctele politice ale programelor celor două formaţiuni. El a subliniat că apropirea de Alianţa PNL-PD atît a AP, cît şi a PNŢCD, ar reprezenta "un lucru bun pentru funcţionarea dreptei din România".