Specialiștii au ajuns la concluzia că dormim mult mai puțin comparativ cu acum 100 de ani, de exemplu: mai exact, cu 20%. Problema este că 30% din populaţie se confruntă cu această tulburare, iar femeile sunt de 2 ori mai predispuse la insomnie decât bărbaţii. De ce s-a ajuns la această situație? Specialiștii susțin că, în primul rând, stresul este vinovat, de altfel supranumit și “boala secolului XXI”. Apoi, dependenţa tot mai mare de tehnologie şi confuziile tot mai dese pe care le are creierul nostru atunci când trebuie să distingă ziua de noapte. “Toţi aceşti factori perturbatori ne ţin treji, iar adeseori constatăm că nu reuşim să adormim decât la ora 3 dimineaţa, iar la ora 7 ne trezim foarte obosiţi şi trebuie să mergem la muncă. În timp, insomnia are efecte foarte grave asupra sănătăţii noastre, deoarece funcţiile neurologice nu au reuşit să se refacă în timpul somnului, vom lua în greutate şi vom suferi de stări de anxietate, pierderi frecvente de memorie şi lipsa de luciditate”, declară Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză (ARH), citată într-un comunicat. Atunci când constatăm că nu putem să dormim nu trebuie să fugim repede la farmacie să ne luăm medicamente pentru a avea un somn odihnitor. Trebuie să identificăm care sunt cauzele. Care este cea mai eficientă metodă prin care putem scăpa de insomnii? Specialiştii ARH vin cu sfaturi concrete. Ei, de exemplu, folosesc, de câţiva ani, autohipnoza.
TEHNICĂ EXTREM DE SIMPLĂ
”Autohipnoza este extrem de simplă și de eficientă în același timp, permițându-ne atât să ne relaxăm profund, cât și să realizăm transformări mentale și emoționale”, potrivit ARH. Tot ei prezintă o tehnică foarte simplă, care ajută la un somn profund. Iată ce trebuie făcut, pas cu pas: cu minimum 30 de minute înainte de somn, nu mai utiliza telefonul, tableta, computerul sau televizorul; citește o carte la o lumină difuză, cum ar fi lumina veiozei; când vrei să dormi, închide ochii și menține atenția asupra respirației; pune vârful limbii pe gingia de sus, chiar deasupra dinților, și ține acolo tot timpul exercițiului; expiră complet pe gură și scoate un ușor sunet când faci asta; închide gura și inspiră ușor pe nas numărând până la 4; menține respirația numărând până la 7; expiră complet pe gură numărând până la 8, scoțând același sunet ca la prima expirație; repetă acest proces de 4 ori; în tot acest timp, trebuie să menținem mintea și atenția relaxate, ca și cum cu fiecare inspirație aducem o senzație de moleșeală fizică și mentală în trup și minte, relaxându-ne tot mai mult. Autohipnoza poate fi folosită şi pentru modificarea greutăţii corporale, pentru a ne lăsa de fumat, pentru a creşte stima şi încrederea în sine, pentru a scăpa de atacuri de panică, anxietate, fobii sau stres, pentru a gestiona sau a controla durerile, pentru a ne îmbunătăţi viaţa sexuală sau sentimentală etc. Mai multe detalii găsiţi pe http://www.eugencpopa.ro/autohipnoza/.