Consiliul Superior al Magistraturii repară legea de funcționare a CSM după doi ani de când judecătorii de la Curtea Constituțională a declarat neconstituționale alineatele 4 și 9 ale art. 55 din Legea 317/2004. În 4 aprilie 2013, decizia CCR a făcut posibilă rămânerea judecătorilor Cristi Vasilică Danileț și Alina Ghica în CSM, în pofida voinței a peste 1.600 de magistrați, care au decis să nu mai fie reprezentați de cei doi în Consiliu. De la acel moment și până în prezent au trecut mai bine de doi ani în care Danileț și Ghica au comis mai multe derapaje și au rămas liniștiți în funcțiile pe care le ocupă în CSM. Astfel, Comisia nr. 1, condusă de judecătorul Mircea Aron și din care face parte și judecătorul Danileț, a propus o nouă formă a legii de funcționare a CSM. Chiar dacă acea propunere va fi adoptată, actualii membri ai CSM, în special magistrații Cristi Danileț și Alina Ghica, pot sta liniștiți, deoarece o posibilă revocare a acestora din funcțiile deținute în CSM este aproape imposibilă. Până la parcurgerea tuturor etapelor legislative necesare adoptării noii forme a art. 55, mandatul lor va fi încheiat, astfel că magistrații pot dormi liniștiți. Chiar și o accelerare a adoptării acestei propuneri face ca procedura de revocare să fie cu greu luată în calcul, deoarece membrii vizați vor părăsi oricum CSM.
Citește și:
Șef de Parchet, anchetat de CSM pentru grave abateri disciplinare
CSM curăță sistemul judiciar. Un judecător constănțean, vizat