Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenției pompierilor la incendiul din Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul intervenției pompierilor la incendiul din Constanța

Eveniment 17 Februarie 2021 / 14:01 1324 accesări

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care pompierii au intervenit la incendiul izbucnit marţi la un bloc din Constanţa, soldat cu decesul unei femei care a căzut în gol de la etajul 6 al imobilului.

Dosarul a fost deschis în urma unei autosesizări a Parchetului Militar, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Dediu.

Incendiula izbucnit, marţi, într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanţa. O femeie aflată în apartament a încercat să scape ieşind în exteriorul balconului şi a căzut în gol de la etaj. Iniţial, femeia şi soţul acesteia reuşiseră să iasă din apartament, însă ea s-a întors în locuinţă pentru a recupera un laptop.

Tragedia a avut loc în contextul în care primele echipaje de pompieri venite la faţa locului nu aveau nici autoscară şi nici o saltea pe care femeia să poată sări.

ISU Constanţa a transmis că la faţa locului a fost adusă o autoscară, la două minute după ce femeia a căzut de la etaj, însă în spaţiul public au apărut imagini care arată că autoscara ar fi ajuns cu o întârziere de 14 minute.

Taguri articol


12