În urma unei acţiuni ce a avut loc săptămâna trecută, poliţiştii au confiscat peste 11,5 milioane de ţigări de contrabandă, dintre care aproape 3,7 milioane au fost găsite în urma percheziţiilor domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române spun că peste 2,8 milioane de ...
Vameşii constănţeni au descoperit, în urma verificărilor efectuate la bordul a două nave, importante cantităţi de ţigări de contrabandă. Oamenii legii spun că verificările au vizat două nave sosite în Portul Constanţa, una sub pavilion Sierra Leone şi una sub pavilion Turcia, „Sahinkaya“ ...
Trei tineri sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi în timp ce furau motorină. Oamenii legii spun că, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.00, au surprins în flagrant trei persoane care furau combustibil din rezervorul unui microbuz, parcat pe strada Frunzelor, din localitatea constănţeană ...
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Medgidia, s-a ales cu dosar penal după ce, sâmbătă dimineaţă, a consumat băuturi alcoolice şi a provocat un accident rutier. Oamenii legii spun că totul s-a întâmplat pe o stradă din Medgidia. Dumitru Matei, în vârstă de 37 de ani, aflat la volanul unui ...
Unii români văd Bulgaria ca pe o adevărată Mecca a turismului, deoarece condiţiile de cazare şi masă sunt considerate net superioare faţă de România. Ba, mai mult, au existat adevărate „campanii” ale unor televiziuni centrale care au oferit vecinilor bulgari o super imagine, unde curge lapte şi ...
Un avocat din cadrul Baroului Constanţa s-a ales cu dosar penal după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un accident rutier pe bulevardul Mamaia. Poliţiştii de la Rutieră spun că Valentin George Dumitrescu, în vârstă de 53 de ani, se deplasa pe bulevardul Mamaia, dinspre strada I.G. Duca, spre ...
Doi bărbaţi din localitatea Hârşova s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti în timp ce comercializau ilegal peşte. Oamenii legii spun că Cristian Barbu, de 29 de ani, şi Gheorghe Năstase, de 37 de ani, au fost depistaţi pe DN 2A, în zona staţiei de taxare de la Giurgeni, în timp ...
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din judeţul Hunedoara, este cercetat de poliţiştii din Costineşti, după ce a furat poşeta unei tinere. Oamenii legii spun că totul s-a întâmplat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-o discotecă din staţiune. Bogdan Drăgan a profitat de neatenţia Ioanei Roşu ...
Poliţiştii constănţeni şi trupele DIAS au efectuat, ieri dimineaţă, două descinderi domiciliare pe raza oraşului Constanţa, pentru prinderea unui proxenet. Surse judiciare spun că individul acţiona în staţiunea Mamaia. Percheziţiile oamenilor legii au avut loc după ce un ofiţer sub acoperire i-a ...
Doi paznici din staţiunea Mamaia s-au luat la bătaie, luni seară, după ce au consumat câteva pahare de alcool. Oamenii legii spun că cei doi protagonişti, Sever Ivan, de 56 de ani, şi Gheorghe Nenciu, de 60 de ani, ambii din Constanţa, au grijă de şezlongurile din zona Cleopatra. În jurul orei 23.00, cei ...
Doi tineri din localitatea Ciobanu sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi la volanul unui autoturism furat. Oamenii legii spun că, în noaptea de luni spre marţi, au observat doi tineri care, cu o cheie potrivită, au deschis portiera unei maşini, s-au urcat la volan şi au plecat. Potrivit ...
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a respins cererea lui Oleg Voronin, care acuza R. Moldova de încălcarea dreptului la un proces echitabil, la viaţa privată şi la recurs, anunţă ministrul moldovean al Justiţiei, Alexandru Tănase. ”CEDO a constatat că nu există încălcări ale ...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna constănţeană Cumpăna, a făcut, duminică seară, un scandal monstru, supărat nevoie mare pe poliţiştii care au avut “tupeul” de a-i cere actele la control. Oamenii legii spun că Florin Saragea, fiul comisarului şef Marian Saragea, între timp ...
RAZII ÎN STAŢIUNI. Stupefiante descoperite pe litoral! Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa au organizat, în perioada 22 - 25 iulie, mai multe razii în staţiunile Venus şi Mamaia. În urma acţiunilor, ofiţerii de la Antidrog au prins doi tineri, ambii în vârstă de ...
În mai puţin de o săptămână, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) spun că poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au constatat peste 160 de infracţiuni economice, pentru care sunt suspectate 130 de persoane. Într-un comunicat remis de IGPR se arată că poliţiştii au ...
În primele şase luni ale acestui an, poliţiştii români au anihilat 44 de grupări specializate în traficul de droguri şi au confiscat în jur de 260 de kilograme de stupefiante de risc şi de mare risc, precum cocaină, heroină, amfetamină, canabis şi haşiş şi peste 30.000 de comprimate. Nu mai puţin de ...