Un tânăr în vârstă de 39 de ani, din Mangalia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii de la Rutieră în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma unui control de rutină, poliţiştii I-au depistat pe Vasilică Florin Şerban, în trafic, pe strada 1 mai din Mangalia ...
Un jandarm şi un poliţist care patrulau, ieri seară, în jurul orei 17.30, în Medgidia, au fost alertaţi prin 112 cu privire la comiterea unui furt în curtea SC IMUM SA Medgidia. Oamenii legii au reuşit să îl prindă în flagrant pe Daniel Profir, de 19 ani, din Medgidia, care fura materiale feroase şi ...
Trei judecători constănţeni cercetaţi disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au apărut, ieri, în faţa Secţiei de Inspecţie Judiciară pentru Judecători pentru a spune că... doresc amânarea cauzei pentru a aduce probe în apărare. Doina Drăguinea, fostul preşedinte al Tribunalului ...
Dorin Ion, agentul de poliţie din Medgidia, arestat pentru luare de mită, a fost eliberat, ieri, de Curtea de Apel Constanţa, care a respins recursul procurorilor. Cum decizia este definitivă, Dorin Ion a părăsit ieri seară penitenciarul Poarta Albă. Potrivit rechizitoriului, agentul Dorin Ion, de la Biroul ...
Curtea de Apel Constanţa a admis, ieri, recursul declarat de Titi Şaban, un tulcean arestat pentru dare de mită, împotriva deciziei Tribunalului Tulcea de a-l încarcera pentru 29 de zile, respingând astfel propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. Instanţa constănţeană a stabilit ca ...
Poliţistul de frontieră care s-a răsturnat în urmă cu mai bine de o săptămână cu maşina, în apropierea localităţii constănţene Nazarcea, avea o alcoolemie, în sânge, de 1,65 mg/ l., potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. Amintim că ag. şef princ. Viorel Cobuz, în ...
Cele mai multe victime ale traficului de persoane din Germania au provenit, în anul 2009, din România şi Bulgaria, conform raportului Oficiului Federal de Criminalistică (BKA). În 2009, autorităţile germane au percheziţionat 600 de bordeluri, în căutarea posibilelor victime ale crimei organizate. Astfel, în ...
SĂPTĂMÂNI... FĂRĂ MÂNCARE. Deşi suntem în anno domini 2010 şi avem pretenţii tehnologice, culturale şi spirituale ce depăşesc cu mult vremurile, fanatismul religios, unul dintre flagelurile ce bântuia acum multe secole, în evul întunecat, face încă (e doar o altă formă de extremism), victime. Un ...
Fostul ginere al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Marin, alias „Bodo”, a provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, un accident rutier, la ieşirea din oraşul Constanţa. Cântăreţul pleca spre Bucureşti, după un concert susţinut în clubul constănţean ...
Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Constanţa, s-a ales cu dosar penal după ce, sâmbătă seară, s-a urcat băut la volan şi a avariat patru maşini parcate în cartierul constănţean Km 4-5. Poliţiştii de la Rutieră spun că Ionuţ S., aflat la volanul unui autoturism marca Opel, cu numărul de ...
Poliţiştii din Mangalia au reuşit să identifice mai mulţi indivizi care au luat parte la un scandal izbucnit joi seară, în cartierul Colonişti, aflat la periferia oraşului. Oamenii legii spun că, printre agresori s-au numărat Genghiz Amet, Ibram Ismail, Iunuzbei Mustafa şi Orhan Ismail, toţi din Mangalia ...
Magistraţii constănţeni au admis, ieri, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de agentul de poliţie din Medgidia, Dorin Ion, arestat pentru luare de mită. El nu a fost încă pus în libertate întrucât decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel ...
Oamenii legii au efectuat, marţi, cinci percheziţii domiciliare, în localitatea constănţeană Seimeni, în urma cărora au confiscat mai multe unelte de pescuit neautorizate. Oamenii legii au descoperit în gospodăriile celor cinci suspecţi nu mai puţin de 32 de setci de pescuit industrial. Poliţiştii au mai ...
Doi şoferi de tir s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţiştii constănţeni în timp ce încercau să vândă marfa pe care o transportau. Anchetatorii spun că, luni seară, în jurul orei 22.00, o patrulă de poliţie mixtă, formată dintr-un agent de ordine publică şi un agent de ...
În urma acţiunilor desfăşurate de structurile subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în ultimele două săptămâni, au fost confiscate ţigări de contrabandă în valoare totală de aproape şapte milioane de lei. Totodată, au fost întocmite 205 dosare penale, dintre care 55 pentru ...
Jandarmii constănţeni au surprins, sâmbătă după-amiază, în flagrant, patru bărbaţi care săpau deasupra unei conducte de irigaţii, la aproape 200 de metri de intrarea în comuna Cumpăna. Oamenii au pornit imediat spre locul în care se aflau cei patru suspecţi dar, la vederea autospecialei, aceştia au ...