Preşedintele Departamentului de Sănătate şi Politici Sociale din cadrul UPSC Constanţa, Liliana Mihai, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, transformă medicii în agenţi de marketing pentru producătorii de medicamente. Dacă pînă acum medicul scria ...
Doi localnici din satul Coslugea, Verge Ciurea, de 54 de ani, împreună cu fiul său, Aurel Ciurea, de 25 de ani, au fost surprinşi în flagrant, sîmbătă, de Poliţia Băneasa. Bărbaţii pescuiau ilegal cu trei plase monofilament pe lacul Iormac. Ei au cauzat un prejudiciu în valoare de 30 lei firmei SC Rabolus ...
Doi tineri au murit iar alţi doi au fost grav răniţi în noaptea de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, după ce autoturismul marca Dacia 1310 în care se aflau s-a izbit violent de un pom, la intrarea în oraşul Negru Vodă. Maşina rula dinspre Chirnogeni spre Negru Vodă, iar cei patru ocupanţi ai ...
Administratorul unei societăţi din Vrancea a fost depistat, joi, de către Poliţia Transporturi Navale Midia, în timp ce efectua un transport de fier vechi în Portul Midia. Marian Munteanu, de 34 ani, din comuna Urecheşti, judeţul Vrancea, transporta deşeuri feroase cu ajutorul unei semi-remorci aparţinînd ...
Poliţia Rutieră Constanţa a intervenit, joi seară, în jurul orei 21.00, pe şoseaua Mangaliei, în zona hipermarket-urilor Real, Praktiker, Metro II, unde s-a produs un grav accident rutier. Potrivit martorilor, un autoturism marca Dacia Super Nova, cu numărul de înmatriculare CT-16-GVB, a lovit bordura, în ...
Lucrătorii Poliţiei Transporturi Feroviare Medgidia au fost sesizaţi telefonic, miercuri, în jurul orelor 10.35, de către impegatul de mişcare aflat în serviciu, pentru a-i avertiza că înregistrează erori pe aparatul de comandă care monitorizează traficul feroviar, din motive necunoscute. Oamenii legii au ...
Purtătorul de cuvînt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, agentul de poliţie Marius Ovidiu Niculescu, a declarat ieri că poliţiştii au organizat filtre pe Drumul Judeţean 226, în raza Punctului de Trecere a Frontierei Midia, cu scopul prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. În urma ...
O tînără de 18 ani a fost, luni seară, în jurul orei 19,20, victima unui accident de circulaţie care s-a petrecut pe bdul Lăpuşneanu, în zona Parcului Tăbăcarie. Ana Constantin Vlădic, din Constanţa, elevă în clasa a XII-a B la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, a fost lovită pe trecerea de ...
Subcomisarul Remulus Lăzăroaia, şeful Poliţiei Port Constanţa, şi-a înaintat ieri demisia din funcţie, solicitarea sa fiind transmisă adjunctului comandantului Poliţiei Transporturi, comisar şef Mihai Tîrpan. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliţiei Transporturi, scms. Cerasela Miron, Lăzăroaia ...
Probabil voia mai mult credit sau mai multe numere de telefon! Altfel nu se poate explica atitudinea şi reacţia unui tînar de 19 ani din Pecineaga. Poliţiştii spun că, sîmbăta trecută, în jurul orei 14.00, Fred Niculae a profitat de neatenţia vînzătoarei de la magazinul SC. Elvalex S.R.L. din localitate ...
Doi bărbaţi din localitatea constănţeană Nicolae Bălcescu au găsit o modalitate ingenioasă de a face rost de bani, şi anume, au încercat să distrugă un stîlp de beton aparţinînd societăţii Trans Electrica pentru a-i sustrage armătura metalică. Planul bărbaţilor a fost descoperit de un paznic al ...
Poliţiştii din Cernavodă împreună cu inspectorii SC Enel SA au efectuat, vineri, o razie în cartierul Columbia situat la periferia localităţii, întrucît existau suspiciuni că ar exista racordări ilegale la reţeaua de curent electric. Ajunşi la faţa locului, angajaţii Enel au descoperit zeci de ...
Doi tineri din Constanţa, Cosmin Bezedea, de 21 de ani, şi Radu Gabriel Sosoiu, de 18 ani, au fugit, fără să plătească, după ce au făcut plinul autoturismului proprietate a celui dintîi într-o benzinărie din Constanţa. Şeful Secţiei 2 Poliţie, cms Marius Vasile, a declarat că miercuri seara, în jurul ...
Controlul efectuat, marţi, de o echipă mixtă formată din ofiţeri Antidrog, vameşi şi poliţişti de frontieră la bordul unei nave din Portul Constanţa a avut drept rezultat descoperirea de droguri în cabina unuia dintre marinari. După ce nava “Capella”, care navighează sub pavilion Turcia, a ...
Un bar din localitatea constănţeană Tuzla a fost “vizitat”, marţi seara, de un grup de şase tineri mascaţi şi înarmaţi cu bîte şi săbii, care au devastat localul şi au agresat trei rude ale patronului aflate în local. Poliţiştii din Tuzla, împreună cu o echipă operativă din cadrul ...
Pirateria goleşte buzunarele proprietarilor de… drepturi intelectuale Anul trecut, în România, au fost utilizate drepturi de autor în valoare de 95 milioane dolari. Dacă aceşti bani ar fi intrat, în legalitate, în buzunarele celor îndreptăţiţi, nu ar fi fost nicio problemă. Trăim însă în ...