Deputaţii au respins marţi cererea DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb, în dosarul "Insula Belina", cu 183 de voturi împotrivă şi 99 de voturi pentru. Fostul ministru al Fondurilor europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, în plenul Camerei, că dosarul penal în cazul său ...
Bișnițarii contrabandiști de țigări au o activitate înfloritoare. Cu toate acestea, dacă fac imprudența de a striga „țigări, țigări, țigări” în fața persoanei nepotrivite, se pot trezi chiar cu un dosar penal. Este cazul unui bărbat de 34 de ani, din Medgidia, care făcea ...
Unii sunt atât de ahtiați după bani, încât ar fi în stare să își sacrifice copiii. Este și cazul celor mai mulți cerșetori, care își folosesc progeniturile pentru a stârni mila oamenilor. Cu cât sunt copiii mai mici și mai mulți, cu atât ...
Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, a precizat luni că Elena Rădescu, coordonatorul echipei de control, s-ar fi deplasat anterior la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei şi fără a înştiinţa conducerea IJ, contrar regulamentului ...
La data de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identitificat, pe raza municipiului Constanța, un autoturism care figurează în baza de date ca fiind urmărit de autoritățile din Marea Britanie, din data de 4 aprilie a.c.. Autoturismul în cauză se afla ...
Inconștiența atinge câteodată, la unii oameni, cote maxime. Un mangaliot a plecat, ieri, cu mașina la plimbare prin oraș, deși era băut. Și asta nu-i nimic! Mașina în cauză era neînmatriculată, iar el nu avea nici măcar permis de conducere. Potrivit unui comunicat de presă, la data de ...
Ieri dimineaţă, în jurul orei 05.35, un bărbat de 35 de ani din Năvodari, a reuşit performanţa de a provoca daune serioase unui autoturism BMW seria X6. Maşina rula pe bulevardul Năvodari, dinspre strada Constanței către localitatea Lumina, iar intr-o intersecție, din cauza neatenției, a pierdut ...
La data de 05.10.2017, ora 22.45, numitul I.T., în vârstă de 22 de ani, din Constanța, a condus un autoturism pe bulevardul Tomis, dinspre strada Nicolae Iorga către strada Ion Rațiu, iar pe marcajul pietonal din dreptul străzii Petru Vulcan, a suprins și accidentat ușor un bărbat în ...
Nu trece o zi fără ca polițiștii să salte ba un hoț de buzunare, ba un șterpelitor din magazine. Ieri, oamenii legii constănțeni au identificat un bărbat care s-ar face vinovat de tâlhărie. Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul ...
A accidentat un minor și nici nu s-a sinchisit să oprească și să vadă starea victimei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care în după-amiaza de 4 octombrie a condus un autoturism pe strada Caraiman din Constanța, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu către bulevardul 1 Mai ...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reiau, marţi, dezbaterile în dosarele în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au fost trimişi în judecată de DNA. Cele două procese se reiau de la zero, după ce unul dintre judecătorii ...
Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sucit într-un dosar al lui Nicuşor Constantinescu. Procurorii au clasat cel de-al 12-lea dosar penal întocmit împotriva fostului preşedinte al CJC în care era acuzat de abuz în serviciu. Procurorii anticorupție și-au retras acuzațiile ...
Parchetul General informează că a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs, vineri, în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit iar alți doi au fost răniți. "În urma sesizării Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă ...
Polițiștii din Olt efectuează, joi dimineață, 20 de percheziții, în cinci județe, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane care ar fi derulat operațiuni fictive cu bunuri, folosind firme fantomă, cu un prejudiciu de 6,8 milioane lei creat prin evaziune fiscală și spălare de ...
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa l-au prins în flagrant pe un cetățean, fără calitate specială, care a oferit unui echipaj alcătuit din doi ...
Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unei tinere, după ce, aflându-se sub influența alcoolului, aceasta ar fi furat o mașină cu care, ulterior, ar fi acroșat ușor un alt autoturism pe autostrada A1, informează IGPR duminică. "La data de 20 august, un bărbat a sunat la 112 și a ...