La sfârșitul săptămânii trecute, echipe din cadrul Enel Distribuţie Dobrogea au organizat, împreună cu polițiștii constănțeni, o acțiune pentru prevenirea furturilor de energie electrică. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Oficialii Inspectoratului de Poliție al ...
Un bărbat din Constanța a crezut că a făcut o afacere extrem de profitabilă, însă a realizat, într-un final, că a fost păcălit. Sâmbătă, în jurul orei 14.00, păgubitul a fost abordat, în zona Gării Constanța, de un individ care i-a spus că are un iPhone pe care îl vinde la miraculosul ...
Şase tineri au fost prinşi cu droguri în staţiunea Mamaia, pe numele acestora poliţiştii întocmind dosare penale. În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi ...
Peste 4.600 de sesizări au fost primite la numărul TelVerde al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), majoritatea pentru luare de mită. Printre ele, însă, s-au strecurat şi apeluri mai puţin obişnuite: unele persoane cereau "zece mii", iar altele acuzau dureri "din cauza unuia cu capacităţi paranormale de ...
Patru persoane au fost reţinute, joi noapte, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti (PCAB), iar pentru alte cinci a fost solicitată arestarea în lipsă, în dosarul de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ şase milioane de euro. Potrivit PCAB, "în urma audierilor ...
Fostul angajat al DNA Cluj Valentin Tătar, trimis în judecată ieri, ar fi furnizat informaţii secrete din două dosare penale care îl vizează pe președintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat pentru fapte de corupţie, au declarat surse judiciare. Potrivit acestora, fostul ...
Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba cere daune consistente în dosarul ce vizează ancheta abuzivă instrumentată împotriva sa de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Alba. Berbeceanu s-a ...
Acțiune de amploare organizată, ieri dimineață, de polițiștii Secției 3, în zona Piața Griviței, din municipiul Constanța. Aceștia au verificat 15 autovehicule şi au legitimat 49 de persoane. În urma raziei au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare ...
Un bărbat din Constanța s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să iasă din țară cu o mașină, folosind un act fals. Oficialii Gărzii de Coastă spun că marți după-amiază, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă a ajuns un constănțean de 34 de ani ...
Un practicant de arte marțiale și fost campion mondial la wushu în 2008 s-a ales, în doar câteva zile, cu două dosare penale. Cristian Lupu, acuzat duminică că a tâlhărit angajata unui magazin, a fost reținut din nou de anchetatorii din Costinești, de această dată fiind acuzat că a ...
Președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, liberalul Horia Uioreanu, rămâne în arest. Magistrații Tribunalului Cluj au decis, ieri, menţinerea acestei măsuri în cazul lui şi al oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean (de la care el ar fi luat șpagă), trimişi în ...
Polițiștii constănțeni încearcă să dea de urma unor indivizi care au spart, în noaptea de luni spre marți, sediul cotidianului "Liderul de Opinie", de pe strada Soveja. Hoții au pătruns în redacție după ce au forțat ușa de acces, folosind un levier. Au scotocit ...
Inspectorii de muncă au identificat, în perioada 14 - 18 iulie, 312 persoane care munceau la negru, valoarea sancţiunilor aplicate pentru această încălcare a legislaţiei muncii depăşind un milion de lei, informează Inspecţia Muncii (IM). ”În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 2.014 de ...
După aproape o săptămână de investigații, polițiștii din cadrul Secției 2 au reușit să dea de urma a șase carturi furate din Parcul Tăbăcăriei. Suspecți de comiterea acestui furt sunt cinci adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani. Din câte se pare, de ...
Poliţiştii de frontieră și inspectorii vamali au descoperit, ieri, într-un container aflat în Portul Constanța, mărfuri contrafăcute, în valoare de peste un milion de euro. Anchetatorii spun că este vorba despre 2.030 de motofierăstraie cu lanţ, inscripționate "Spartak" și "Totem" ...
Peste două mii de motofierăstraie contrafăcute sosite din China în Portul Constanța Sud Agigea, cu o valoare de piață de aproape 1,2 milioane de euro, au fost confiscate, luni, de vameșii constănțeni, bunurile fiind destinate unei firme din județul Neamț. Potrivit Agenţiei ...