Notarul Angela Manea, de 50 de ani, din Mangalia, a ajuns, din nou, în atenția oamenilor legii. Dacă în urmă cu mai bine de o săptămână și-a vărsat nervii pe fostul soț, ieri dimineață aceasta a răbufnit la adresa unui polițist de la Rutieră. Povestea a început în jurul orei ...
Un tânăr din București s-a ales cu dosar penal după ce a fugit dintr-o stație peco, aflată la ieșirea din localitatea Tuzla, fără să achite combustibilul pus în rezervor. Cazul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, iar oamenii legii au intrat în alertă după ce angajații ...
Ca în fiecare weekend, polițiștii de la Rutieră au scos aparatele radar pe șosele, pentru depistarea șoferilor care apasă prea tare pedala de accelerație. Recordul negativ al zilei de sâmbătă a fost stabilit de un bucureștean de 44 de ani, care a fost prins, la ora 14.38, pe A2, în ...
Comisarul-șef Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba, s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). La intrarea în sediul instituției, el a declarat că a venit „cu probleme“, refuzând să dea amănunte ...
Infractorii care au migrat pe litoral la începutul sezonului estival au luat la țintă mașinile de lux din stațiunea Mamaia. Dotați cu aparatură electronică ce poate să bruieze chiar și sistemele de pe cele mai noi autoturisme, hoții stau la pândă și mizează pe neatenția ...
Continuăm și în această ediție cu un nou episod din epopeea terenurilor „fantomă“ din comuna Bărăganu, ce pare a avea mai multe ramificații, având în vedere multitudinea de legi care au fost încălcate. Primarul Titu Neague, la fel ca mulți dintre noi, s-a arătat indignat de ...
Luptă de dosare între procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și cei ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe marginea cazului care îl vizează pe fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalității ...
Avocatul Bejan Pavel Cochior, din Baroul Bucureşti, a fost reţinut după ce asupra lui au fost găsiţi 19.000 de euro, pe care i-ar fi primit pentru a interveni la magistraţi ai instanţei supreme care judecau dosarul uneia dintre persoanele care i-ar fi dat banii, potrivit DNA. Avocatul a fost prins în flagrant ...
Administratorul unei firme s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii de frontieră i-au găsit în gestiune aproape 200 de kilograme de pește fără documente legale. Oficialii Gărzii de Coastă spun că oamenii legii, împreună cu inspectori ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta ...
Poliţiştii de frontieră au descoperit, marți, în Portul Constanța Sud - Agigea, mărfuri contrafăcute în valoare de 550.000 de lei. Anchetatorii au făcut captura după ce au verificat două containere sosite din China pe adresele unor firme din București. În primul dintre ele au găsit 2.400 de ...
Istoria ascunderii deţinuţilor faimoşi, care sunt ţinuţi departe de ochii presei atunci când sunt aduşi în faţa magistraţilor, se repetă la Constanţa. Tactica a fost folosită, în trecut, în cazul lui Gigi Becali, care a avut parte de un tratament special ori de câte ori a fost transportat la ...
Avocatul Bejan Pavel Cochior, din Baroul Bucureşti, a fost reţinut după ce asupra lui au fost găsiţi 19.000 de euro, pe care i-ar fi primit pentru a interveni la magistraţi ai instanţei supreme care judecau dosarul uneia dintre persoanele care i-ar fi dat banii, potrivit DNA. Cochior este acuzat de trafic de ...
Nu mai știm dacă să râdem sau să plângem atunci când pedelista Monica Macovei, cea care a făcut mai mult rău decât bine României, iese public cu noi declarații care mai de care mai șocante. Și, ca să nu se dezică de stilu-i cu care ne-a obișnuit, Macovei a dat lecții de etică ...
Polițiștii de frontieră au descoperit, luni după-amiază, în Portul Constanța Sud - Agigea, bunuri contrafăcute în valoare de 350.000 de lei. Oficialii Gărzii de Coastă spun că autoritățile au verificat amănunțit un container sosit din China, în Portul Constanța Sud - Agigea ...
Trei săptămâni! Atât a durat ancheta procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul în care Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați preventiv pentru trafic de influență, respectiv complicitate la această infracțiune. Ieri, cei doi au fost ...
Procurorii buzoieni au deschis dosar penal în cazul unui bărbat de 39 de ani, eliberat recent din închisoare, care a murit imediat ce a coborât din maşina Poliţiei, cu care era dus la audieri după ce fusese găsit legat şi bătut pe un câmp, lângă o pădure. Potrivit rudelor bărbatului, acesta a murit ...