Dosarul unui tânăr de 21 ani, din localitatea constănţeană Valea Dacilor, acuzat de comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost trimis înapoi Judecătoriei Constanţa pentru rejudecare. Hotărârea a fost emisă, vineri, de Tribunalul Constanţa, care a decis ca Ergian Sait să fie reaudiat şi să îşi aducă probe în apărare, pe care la judecata iniţială nu a avut ocazia să le prezinte. Reamintim că bărbatul a fost condamnat la nouă ani de închisoare, însă a atacat sentinţa întrucât a fost nemulţumit de felul în care instanţa de fond l-a judecat şi l-a condamnat la cea mai mare pedeapsă primită vreodată de cineva pentru tâlhărie. Conform actului de inculpare, în luna decembrie 2009, Sait l-a atacat pe Cătălin Ibiş, de 20 ani, pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona BIG, din Constanţa, cu intenţia de a-l tâlhări. Procurorii spun că individul l-a ameninţat pe Ibiş că îl omoară dacă nu îi dă toţi banii pe care îi are la el. Pentru că tânărul a refuzat, Sait l-a lovit de mai multe ori cu pumnii în faţă, doborându-l la pământ, după care i-a luat din buzunare suma de 80 de lei şi două telefoane mobile. După ce agresorul a fugit, tânărul bătut a sunat 112 şi a cerut ajutorul oamenilor legii. Ergian Sait a fost identificat a doua zi şi arestat. În timpul cercetărilor s-a aflat că acesta nu era la prima infracţiune de acest gen şi că abia fusese eliberat din arest unde ajunsese tot după ce săvârşise o tâlhărie.