Dosare de urmărire şi executare silită pentru debitori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Dosare de urmărire şi executare silită pentru debitori

Administrație 25 Mai 2011 / 00:00 992 accesări

La scurt timp de la expirarea primului termen scadent din acest an pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa a demarat procedura de urmărire şi executare silită pentru recuperarea debitelor neachitate bugetului local, aferente primului semestru. Termenul scadent de plată a expirat la 31 martie. Prin urmare, pentru sumele neachitate până la scadenţă, au fost emise aprox. 52.000 de somaţii de plată, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, care vor fi comunicate debitorilor împreună cu un exemplar al titlului executoriu. Conform afirmaţiilor directorului executiv al SPITVBL, Virginia Uzun, dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei contribuabilul nu achită sumele datorate, inspectorii fiscali continuă măsurile de executare silită, prin înfiinţarea popririlor pe venituri sau prin sechestrarea şi valorificarea bunurilor care aparţin acestora. Pentru a evita măsurile prevăzute în procedura de executare silită, conducerea SPITVBL recomandă contribuabililor în cauză să-şi achite obligaţiile de plată restante. Taxele şi impozitele locale pot fi achitate la ghişeele unice înfiinţate în toate agenţiile fiscale ale instituţiei, la toate oficiile poştale din localitate, cât şi la Banca Garanti.

Taguri articol


12