Dosare penale pentru concubinul fetei de 12 ani care a născut şi pentru părinţii tânărului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosare penale pentru concubinul fetei de 12 ani care a născut şi pentru părinţii tânărului

Eveniment 14 Aprilie 2015 / 15:17 208 accesări

Polițiștii au întocmit două dosare penale în cazul fetei de 12 ani care a născut, în noaptea de Înviere, la Maternitatea din Buzău, unul dintre dosare vizându-l pe concubinul fetei, care are 19 ani, iar celălalt dosar fiind pe numele părinților tânărului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Buzău, Doinița Mihalache, în cazul fetei de 12 ani care a devenit mamă în noaptea de Înviere au fost întocmite două dosare penale. Astfel, un dosar îl vizează pe concubinul fetei, un tânăr de 19 ani din Râmnicelu, acuzat de act sexual cu un minor, în timp ce al doilea dosar penal a fost întocmit pe numele părinților tânărului, care ar fi tăinuit fapta și ar fi instigat la comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Între timp, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a început propria anchetă în cazul fetei de 12 ani care a născut, urmând să ia măsuri în consecință, la finalul anchetei sociale. O fată de 12 ani, din localitatea buzoiană Râmnicelu, a născut în noaptea de Înviere un băieţel de aproape trei kilograme, atât mama, cât și copilul fiind sănătoși. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Buzău, Adriana Bratosin, fata de 12 ani a născut spontan, la Maternitatea Buzău, un băiețel cu o greutate de 2.800 de grame, atât mama, cât și copilul fiind sănătoși. Fetița este de etnie romă și provine dintr-o comunitate unde nașterile în rândul minorelor sunt un fenomen greu de controlat de către autorități. Potrivit lui Bratosin, au fost anunțate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Poliția Buzău.

Taguri articol


12