Jandarmii Grupării Mobile "Tomis" au organizat, în intervalul 3-5 noiembrie, mai multe acțiuni în municipiul Constanța, în urma cărora au prins în flagrant cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 32 de ani, care își pregăteau jointuri. Oamenii legii au ...
Judecătorul Iulia Cezara Suciu, de la Tribunalul Constanța, a dat, miercuri, verdictul în dosarul în care președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, este acuzat de subfinanțarea Centrului Militar Zonal (CMZ). Potrivit minutei postate pe site-ul Tribunalului ...
Jandarmii Grupării Mobile "Tomis" au organizat, în weekend, o acțiune de control în municipiul Constanța, în Piața Griviței și în zona "Eden". Militarii au prins în flagrant cinci persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani, care căutau ...
Polițiștii au confiscat, în primele nouă luni ale acestui an, aproape 140.000 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative. Oamenii legii au cercetat peste 1.700 de persoane în dosarele penale întocmite pentru infracțiuni silvice, potrivit unui comunicat ...
În ultimele 24 de luni, am asistat la o sarabandă a dosarelor deschise pe numele președintelui Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu. Dacă nu a fost DNA Constanța, a fost DNA București, care i-a întocmit șefului CJC nu unul, ci mai multe dosare penale. Practic ...
DOSARE CU NEMILUITA În ultimii ani, am asistat la o sarabandă a dosarelor deschise de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Sute de aleși locali din România au fost chemați de procurori pentru a fi anchetați fie pentru diferite fapte de corupție, fie pentru abuz în serviciu. Lucrurile au ...