Dosare penale și amenzi în industria de panificație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru combaterea evaziunii fiscale

Dosare penale și amenzi în industria de panificație

Justiție 01 Septembrie 2014 / 00:00 599 accesări

Peste 19.600 de controale au fost efectuate de Poliţia Română, în august, pentru verificarea operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie, fiind înregistrate 183 de dosare penale şi aplicate peste 3.830 de sancţiuni contravenţionale, informează instituţia. Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate sau ridicate în vederea confiscării este de 1.025.797 de lei. Totodată, a fost luată măsura indisponibilizării unui mijloc de transport, în valoare de 20.000 de lei. Au fost aplicate 3.830 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 957 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 2.558.307 lei. De asemenea, a fost anulată/suspendată o autorizaţie de antrepozit fiscal, iar la 4 unităţi de morărit şi panificaţie activitatea a fost suspendată/oprită, având în vedere neregulile constatate cu ocazia controalelor efectuate. În total, în șapte luni de la declanşarea acţiunii naţionale de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie, au fost înregistrate 1.366 de dosare penale și au fost aplicate peste 48.500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.406.065 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de aproape 7.300.000 de lei şi a fost suspendată sau oprită activitatea la 51 de unităţi de morărit şi panificaţie. În cele 1.366 de dosare sunt cercetate peste 700 de persoane. La activităţi au participat şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR), Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Eforturile tuturor autorităţilor implicate au condus la diminuarea cu 20% a evaziunii fiscale după scăderea TVA-lui la pâine, arată datele oferite de MADR.



12