Dosarul "Academiei infractorilor": 14 persoane, reţinute, trei, cercetate sub control judiciar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosarul "Academiei infractorilor": 14 persoane, reţinute, trei, cercetate sub control judiciar

Eveniment 24 Aprilie 2015 / 09:55 236 accesări

Procurorii DIICOT au reţinut, în urma audierilor, 14 persoane, în dosarul cunoscut sub numele de "Academia infractorilor români", ei dispunând ca alţi trei membri ai grupării să fie cercetaţi sub control judiciar. Potrivit unor surse din cadrul structurii, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de liderul grupării, interlopul Adrian Botez, zis "Ţâţă", el fiind încarcerat în prezent, ca urmare a faptului că a fost condamnat la zece ani de închisoare. Cele 14 persoane reţinute şi liderul grupării, urmează să fie prezentaţi instanţei su propunere de arestare preventivă. Ancheta DIICOT în dosarul hoţilor din magazine de lux, grupare ce acţiona sub numele de "Academia infractorilor români", a costat 300.000 de euro, fiind astfel una dintre cele mai scumpe ale instituţiei, au declarat surse judiciare. Urmărirea penală în acest caz a însemnat implicarea a aproximativ 200 de anchetatori de la SRI, Direcţia Operaţiuni Speciale (DOS), Investigaţii Criminale, Jandarmerie şi DIICOT, care au lucrat în colaborare cu alţi oameni ai legii din străinătate, potrivit surselor citate. Anchetatorii au făcut, joi, 54 de percheziţii în acest dosar. Până la acest moment, oamenii legii au găsit bijuterii şi ceasuri scumpe şi au pus sechestre pe bunuri mobile, imobile, dar şi pe autoturisme de lux. Între acestea, în custodia autorităţilor din Neamţ, a ajuns şi o maşină Rolls Royce de culoare mov. Potrivit surselor citate, vehiculele sechestrate urmează să fie aduse în Capitală. Sursele judiciare arată că gruparea acţiona în baza unui cod impus de interlopul Adrian Marin Botez, zis "Ţâţă". Înainte de a fi acceptaţi în bandă, oamenii lui Botez trebuiau să semneze un regulament, care conţinea obligaţii şi sancţiuni, şi să completeze un formular în care menţionau date legate de familie şi situaţia medicală. La acest dosar era ataşată şi o fotografie şi fire de păr, pentru ca, în caz de nevoie, să fie indentificaţi după ADN. Aceste măsuri sunt impuse, de altfel, şi cadrelor militare.



12