“Déjà vu” în cazul “Benzinarii”! Prezentat, ieri, în sala de judecată după o amînare de o zi, dosarul poliţiştilor şi ceferiştilor complici la furt a suferit… o nouă amînare. Tribunalul Constanţa urma să judece, miercuri, propunerile de arestare preventivă pentru toate persoanele implicate în acest caz, însă unele dintre acestea au solicitat instanţei un răstimp pentru pregătirea apărării şi angajarea unor avocaţi, astfel că magistraţii au amînat judecarea cererilor pentru ieri. Prezenţi în sala de judecată, avocaţii celor implicaţi le-au cerut ieri magistraţilor constănţeni un nou răgaz, de o zi, pentru a-şi putea pregăti apărarea. În tot acest timp, cînd judecarea cazului merge din amînare în amînare, ceferiştii şi poliţiştii se află în libertate, pentru că ordonanţele de reţinere le-au expirat de două zile. Rămîne de văzut ce se va întîmpla astăzi la Tribunalul Constanţa. Reţeaua poliţisto-ceferistă de furt de combustibil a fost descoperită după şapte luni de filaj. Alcătuită din cinci poliţişti din cadrul Postului de Poliţie TF Palas, un poliţist al Secţiei 4 Poliţie Constanţa, în complicitate cu alte şase persoane, angajaţi ai CFR, membrii reţelei au sustras, în patru luni, aproape 60 de tone de produse petroliere, dar şi mărfuri din containerele staţionate în Portul Constanţa, în valoare de aprox. 260 mii lei. Împotriva celor implicaţi s-a început urmărirea penală, fiind cercetaţi pentru asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, complicitate la furt, luare de mită - în cazul poliţiştilor şi dare de mită - în cazul lucrătorilor feroviari.