Dosarul clanului Raim, strămutat la Călăraşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dosarul clanului Raim, strămutat la Călăraşi

Eveniment 02 Noiembrie 2012 / 00:00 1748 accesări

După ce a stat pe rolul Judecătoriei Mangalia timp de şase luni, dosarul clanului Raim, din Mangalia, a fost strămutat la Judecătoria Călăraşi. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis cererea procurorilor ca acest caz să fie soluţionat de altă instanţă decât cea din Mangalia. Procesul s-a mutat la Călăraşi, unde magistraţii nu au început încă cercetarea judecătorească. Amintim că cele 14 persoane din acest dosar sunt judecate pentru loviri sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, deţinere fără drept de armă supusă autorizării, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Iuzeir Raim, Florin Martac, Vasile Dumitru, Robert Dumitru Ţibuleac, Claudiu Bogdan Lucachi, Mustafa Alberto, Mustafa Şenol, Dumitru Albotă, Ion Dacian Roşca, Mihai Gobeajă, Ilie Vlădescu, Irina Ignat, George Valeriu Ilisei şi Ionuţ Cristian Oglan sunt acuzaţi că au bătut mai mulţi oameni într-un bar din Neptun şi apoi i-au ameninţat cu moartea pentru a-şi retrage plângerile.

DOSARE CONEXATE Anchetatorii spun că au conexat mai multe dosare întocmite de-a lungul timpului de poliţişti pentru scandalurile în care cei 14 suspecţi ar fi fost implicaţi, punctul de pornire fiind o altercaţie petrecută pe 28 mai 2011 în staţiunea Neptun. Potrivit procurorilor, la acea dată, Iuzeir Raim, Florin Martac, Vasile Dumitru, Ion Dacian Roşca, Mihai Gobeajă, Ilie Vlădescu şi Robert Tibuleac ar fi bătut două persoane care se aflau în clubul „Vision”. „Ulterior săvârşirii acestor fapte, inculpatul Iuzeir Raim a iniţiat constituirea unei asocieri între mai multe persoane cu scopul de a săvârşi mai multe infracţiuni al căror scop a fost acela de a evita tragerea sa la răspundere penală pentru altercaţia din clubul Vision. La această asociere, al cărei lider a rămas inculpatul Iuzeir Raim, au aderat ulterior şi inculpaţii Robert Tibuleac, Vasile Dumitru, Florin Martac, Claudiu Bogdan Lucachi, Mustafa Alberto, Mustafa Senol şi Dumitru Albotă. Acest grup de persoane a săvârşit apoi un număr mare de infracţiuni de violenţă – loviri, ameninţări, distrugeri, ultraje contra bunelor moravuri şi lipsiri de libertate, pe parcursul verii anului 2011, cu scopul de a intimida părţile vătămate şi martorii”, spun procurorii în rechizitoriu.

Taguri articol


12