Avocaţii celor nouă angajaţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa (DRDP) şi ai Autorităţii Rutiere Române (ARR), agenţia Constanţa, anchetaţi pentru abuz în serviciu, susţin că întreaga anchetă a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa ar fi lovită de nulitate. Ei spun că unul dintre cei nouă suspecţi este şeful agenţiei de taxare de la Feteşti şi are atribuţii de control, fapt ce atrage competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Instanţa de fond a fost de acord cu susţinerile avocaţilor însă decizia finală aparţine Curţii de Apel Constanţa, care va judeca mâine recursul declarat de procurori împotriva deciziei de respingere a propunerii de arestare a lui Nicolae Zarzăre, Dorin Nicolae Dragomir, Florin Marius Popescu, Valeriu Vasile Bucur, Gabriel Pătru, Dan Ion Vâlsan, Bogdan Tănase, din cadrul DRDP Constanţa, şi Ferodin Husein şi Ovidiu Popa, de la ARR Constanţa. În motivarea sentinţei Tribunalului Constanţa, prin care cei nouă au fost puşi în libertate se arată modul în care acţionau suspecţii şi sunt enumerate sumele de bani găsite la unii dintre ei acasă: „Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, asupra învinuitului Zarzăre Nicolae a fost găsită o sumă de bani deosebit de mare, de aproape 200.000 lei, iar la Dragomir Dorin-Nicolae, de peste 120.000 lei, bani posibil proveniţi din infracţiuni”. În acelaşi document se specifică faptul că procurorii verifică la bănci ce sume au în conturi toţi suspecţii. În plus, în urma percheziţiilor s-au mai găsit diverse agende în care erau notate sumele primite, dar şi ce restanţe mai aveau de încasat de la societăţi sau persoane fizice. Anchetatorii au descoperit că unul dintre inspectori, Dan Ion Vâlsan mai este cercetat în două dosare similare, aflate pe rolul Judecătoriei Constanţa (nr. 127.307/P/2010 şi nr. 17808/P/2010), pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi încercare de a determina mărturia mincinoasă.