Dosarul în care Alexandra Stan îl acuză de şantaj pe impresarul ei, Marcel Prodan, se plimbă de la o instituţie la alta. După ce avocatul vedetei a făcut, la începutul săptămânii trecute, plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cazul a fost trimis spre soluţionare altei unităţi de Parchet. „Dosarul de şantaj a fost declinat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa, la sfârşitul săptămânii trecute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, procuror Cristina Mastacan. Potrivit anchetatorilor, competenţa ar fi fost declinată către DNA deoarece Marcel Prodan este administratorul unei societăţi comerciale, iar prejudiciul este mai mare de 10.000 de euro. „Procurorii DNA au efectuat două percheziţii, la domiciliul lui Marcel Prodan şi la sediul firmei de înregistrări „Maan Studio”, ambele din Constanţa, de unde au ridicat mai multe documente importante pentru anchetă. Clienta mea a fost audiată de procurori şi se fac cercetări în continuare. Prejudiciul în acest caz se ridică la peste 20.000 de euro”, a declarat Marius Nadă, avocatul Alexandrei Stan. Marcel Prodan nu a fost încă audiat de anchetatori, el fiind de negăsit. Amintim că Alexandra Stan a fost internată, lunea trecută, în Spitalul Municipal Medgidia după ce, pe 15 iunie, a fost bătută de impresarul ei, Marcel Prodan. Scandalul ar fi izbucnit din cauza pretenţiilor băneşti ale Alexandrei Stan, care i-ar fi cerut impresarului banii câştigaţi în ultimele şase luni. Vinerea trecută, în urma mai multor investigaţii şi seturi de analize, când medicii au considerat că starea vedetei s-a ameliorat, cântăreaţa a fost externată.