Dosarul lui Mircea Diaconu, trimis la Curtea de Apel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru că nu e parlamentar

Dosarul lui Mircea Diaconu, trimis la Curtea de Apel

Politică 20 Martie 2013 / 00:00 416 accesări

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus ieri trimiterea dosarului în care fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu este judecat pentru conflict de interese de la instanţa supremă la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât acesta nu mai este parlamentar. Anul trecut, în noiembrie, cei de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-au transformat pe Mircea Diaconu în “cel mai mare caz de incompatibilitate” descoperit, iar inspectorii agenţiei s-au dat de ceasul morţii să-l vadă pedepsit. “Vina” fostului ministru al Culturii este că a avut o decizie de la Senat potrivit căreia funcţia de director de teatru nu ar intra în conflict cu cea de senator. Dosarul a ajuns atunci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari. Între timp, Diaconu şi-a înaintat demisia din Senat, iar în 12 decembrie plenul a adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant mandatul de senator al acestuia. La termenul de luni al procesului a fost ridicată excepţia necompetenţei judecării cauzei de către instanţa supremă, având în vedere că Diaconu nu mai este parlamentar. Acesta este motivul pentru care acum dosarul va ajunge la Curtea de Apel pentru continuarea judecării. (A.M.)

Taguri articol


12