Dosarul în care trei opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană sunt cercetaţi în legătură cu incidentul din octombrie 2013, în care luneta maşinii ministrului de atunci al Culturii, Daniel Barbu, a fost spartă, va fi refăcut de poliţişti. Potrivit anchetatorilor, procurorii au returnat, la începutul acestei săptămâni, dosarul în care trei activişti împotriva proiectului minier de la Roşia Montană sunt cercetaţi pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă, tulburarea ordinii publice şi distrugere, pentru refacerea încadrărilor juridice, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Penal. Sursele citate au declarat că procurorii au solicitat ofiţerilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 3 să compare atât textele, cât şi numerele articolelor de lege pe baza cărora au fost acuzaţi cei trei activişti şi să întocmească o nouă documentaţie. Poliţiştii au precizat că, la finalizarea dosarului, „noile încadrări juridice vor fi comunicate persoanelor vizate“. În dosar au fost cercetate iniţial, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, cinci persoane.