Dosarul în care Adrian Năstase este judecat alături de fostul său consilier Ristea Priboi şi de fostul şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), Ioan Melinescu, ar putea fi suspendat şi trimis la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unor excepţii. La termenul de ieri al procesului, avocatul lui Ioan Melinescu a invocat trei excepţii de neconstituţionalitate vizând OUG 134/2005 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Avocatul Ion Cazacu a susţinut că Legea 54/2006 prin care s-a aprobat OUG 134/2005 este neconstituţională pentru că, potrivit Constituţiei, nu se pot face reglementări privind puterile statului, ci doar prin legi. Apărătorul a arătat că procurorii care au întocmit rechizitoriul în dosar \"au lucrat în afara Constituţiei, astfel că toate actele de urmărire penală din acest caz ar fi nule\". De aceea, a solicitat instanţei suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor. Instanţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererile şi a dispus suspendarea cauzei, fiind stabilit un termen provizoriu pentru 16 aprilie.