Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, o plângere a deputatului Cristian Rizea, prin care acesta contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 1,5 milioane lei instituite de DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și ...
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre are permisiunea, din partea instanței, de a părăsi țara. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, miercuri, modificarea măsurii controlului judiciar, impusă în dosarul „Polaris”, înlăturând interdicția ...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis sâmbătă cererea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun, președinte al Asociației Partida Romilor ''Pro Europa'', urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu ...
Senatoarea Doina Tudor s-a prezentat luni la Direcția Națională Anticorupție, fiind citată în dosarul în care procurorii au cerut Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia, cu acuzația de complicitate la luare de mită. La ieșire din sediul DNA, senatoarea a ...
Alina Bica a ajuns, luni, la Instanța Supremă pentru a fi audiată în dosarul ANRP. Fosta şefă DIICOT a declarat public că motivul pentru care a intrat în vizorul DNA este că în 2012 a deschis o anchetă la Transgaz, care îl viza pe Sergiu Lascu, nimeni altul decât fratele Laurei ...
Procurorii DNA au dispus joi luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Mădălin Voicu, în dosarul în care parlamentarii nu au încuviințat reținerea și arestarea preventivă a acestuia. Potrivit unor surse judiciare, cauțiunea ar fi de 500.000 lei.
Audiere importantă la Direcţia Naţională Anticorupţie, joi dimineaţa. În faţa procurorilor a ajuns fostul secretar general al Senatului, Ovidiu Marian. Ovidiu Marian a fost secretar general al Senatului în perioada 20 decembrie 2012 - 29 ianuarie 2014. Deocamdată nu se cunosc detaliile ...
Deputatul Mădălin Voicu s-a prezentat joi la Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care parlamentarii nu au încuviințat reținerea și arestarea preventivă a acestuia. La sosirea la DNA, Voicu nu a dorit să facă declaraţii. Nu este exclus, ţinând cont de precedentele din ...
Procurorii DIICOT au percheziționat, joi, sediul unei case de avocatură, în cadrul unei anchete ce vizează o grupare care a prejudiciat creditorii a două societăți comerciale având ca obiect de activitate comerțul cu produse farmaceutice. Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii efectuează ...
Curtea Militară de Apel a amânat, luni, cu încă o săptămână luarea unei decizii în legătură cu începerea judecării pe fond a procesului în care doi pompieri de la ISU București sunt acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința ...
Senatorul Dan Șova a fost trimis în judecată, marți, de DNA în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au pus sechestru pe o vilă aparținând lui Dan Șova, în dosarul CET Govora în care senatorul se află în arest la domiciliu, au declarat surse judiciare. Potrivit acelorași surse, sechestrul ar fi fost pus pe o vilă din ...
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) cere președintelui Klaus Iohannis aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne George Homoștean (1978 - 1987), pentru complicitate la infracțiuni contra umanității, în cazul morții disidentului Gheorghe Ursu ...
Tribunalul București a decis, luni, retrimiterea dosarului lui Sorin Oprescu la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru remedierea neregularităților din rechizitoriul procurorilor, în termen de cinci zile. Decizia instanței este definitivă, procurorii DNA având la dispoziție cinci zile ...
Solomon Wigler, fostul consilier al lui Sorin Oprescu, a fost condamnat joi, de Tribunalul Bucureşti, la un an şi patru luni de închisoare, în dosarul în care este acuzat că a luat 25.000 de euro ca să obţină eliberarea unei autorizaţii de construire a unui sens giratoriu pentru două ...
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat marți seara că, dintr-o informare de presă a Parchetului General, a reținut că pe numele său, în decurs de 12 ani, au fost deschise 56 de cauze penale, dintre care 49 au fost închise. Întrebat dacă dosarul "Flota" se ...