Patru persoane, printre care și un copil de șapte ani, au fost rănite ieri, în două accidente rutiere petrecute pe șoselele din județul Constanța. Primul dintre ele a avut loc în jurul orei 10.30. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 60 de ani a condus un autoturism marca Volkswagen pe Drumul Național 22C, dinspre Constanța către Medgidia. Ajuns în zona localității Castelu, au stabilit oamenii legii, într-o curbă la dreapta, acesta a pierdut controlul direcției. În clipele următoare, Volkswagen-ul a ieșit în decor și s-a înfipt într-un copac. În urma impactului, conducătorul auto și o femeie de 60 de ani, pasageră pe scaunul din dreapta față, au rămas prinși între fiarele contorsionate ale mașinii. Martorii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor. În scurt timp, la locul coliziunii au ajuns medicii, dar și agenții Serviciului Poliției Rutiere Constanța. Victimele au fost scoase din Volkswagen până la sosirea echipajului de descarcerare și transportate la spital. Polițiștii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. După mai bine de o oră, polițiștii au fost solicitați să intervină la un alt accident, de data aceasta în comuna Valu lui Traian. Protagonista evenimentului rutier a fost o șoferiță care se deplasa cu un autoturism marca Skoda pe strada Complexului, din localitate. La intersecția cu Drumul Național 3, aceasta nu a oprit la Stop și a intrat în coliziune cu un Audi pe care l-a proiectat în afara șoselei, într-un stâlp. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței Audi-ului, dar și a unui băiat de șapte ani aflat la bordul mașinii acesteia. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a primi îngrijiri medicale.