Agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa cercetaeză împrejurările în care s-a produs, ieri seară, pe şoseaua care leagă Mangalia de Constanţa, un accident soldat cu moartea unei persoane. Ion Naidin, de 39 de ani, din Mangalia, şoferul unui Ford Focus care se deplasa dinspre Mangalia spre Constanţa, a pierdut controlul volanului. Din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă, maşina a derapat, a ieşit de pe şosea şi s-a oprit într-un pom. Impactul a fost atît de puternic încît a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare, care a tăiat Fordul bucată cu bucată pentru a scoate victimele aflate în autoturism - doi bărbaţi, două femei şi un băiat de 14 ani. Din păcate, pentru şoferul maşinii, Ion Naidin, medicii ambulanţei sosite la locul accidentului nu au mai putut face nimic. Potrivit poliţiştilor, bărbatul a murit pe loc după impactul maşinii cu copacul de pe marginea şoselei. Celelalte persoane aflate în Ford au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. La scurt timp după producerea acestui accident, în apropiere de localitatea constănţeană Corbu, un alt autoturism a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un pom. Poliţiştii spun că niciunul dintre cei trei ocupanţi ai maşinii nu au supravieţuit impactului.