Sezonul estival aduce accidente în cascadă pe drumurile din municipiul și din județul Constanța. Două evenimente rutiere grave au avut loc în mai puțin de 24 de ore. Autoritățile au intrat în alertă miercuri, în jurul orei 12.16, atunci când cinci persoane au fost rănite în urma unui carambol în care au fost implicate trei mașini și o ambulanță. Teribilul accident a avut loc pe bulevardul I.C. Brătianu, în dreptul restaurantului "Sabroso". Potrivit anchetatorilor, un pieton nu a băgat în seamă ambulanța care se deplasa pe bulevard cu sirena și girofarurile pornite și a decis să trecă în fugă pe „zebră", chiar în acel moment. Șoferul autospecialei a frânat brusc și a tras de volan, dar nu a reușit să evite impactul. Mai mult, în clipele următoare autosanitara a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Mazda care circula regulamentar din sens opus. În urma violentului impact, Mazda a fost proiectată într-o altă mașină, în timp ce ambulanța a lovit un Peugeot și s-a oprit apoi într-un copac.
Mai multe echipaje de ambulanță, unul de la Poliția Rutieră și o autospecială de pompieri au ajuns la fața locului. „Ținem să precizăm faptul că ambulanța avea semnalele acustice și luminose aprinse în timp ce se deplasa pe bulevardul I.C. Brătianu. Colegii mergeau la un caz. În urma accidentului nefericit au fost rănite cinci persoane, dintre care două făceau parte din echipajul medical. Asistenta a suferit un traumatism toracic, iar ambulanțierul are un traumatism cranian", a declarat dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. Alte trei persoane au fost rănite în urma impactului. Este vorba despre pieton, dar și despre doi ocupanți ai autoturismului marca Mazda.
Amintim că un grav accident de circulaţie a avut loc marţi după-amiază, în jurul orei 17.20, pe Autostrada Soarelui, între Cernavodă şi Medgidia. Două maşini au intrat în coliziune, iar patru persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă. Victimele sunt doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 30 - 35 ani. Se pare că şoferul maşinii care circula dinspre Constanţa spre Bucureşti a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul autostrăzii. În urma violentului impact, autoturismul s-a răsturnat și a acroșat o altă maşină aflată în trafic.
Citește și:
Accident grav la Agigea! Trei tinere rănite după ce au intrat cu maşina într-un TIR !