În lista personală de subiecte pentru editoriale, pe care o reînoiesc după fiecare eveniment pe care îl consider important sau pilduitor, făcînd efortul de a mă ţine la curent cu realitatea cotidiană, abia acum i-a venit rîndul acestei teme ceva mai vechi. Dar un asemenea subiect nu se învecheşte niciodată, de fapt, prin semnificaţiile sale morale!

Unul dintre consilierii prezidenţiali, l-am numit pe Cristian Preda, flancat, într-o emisiune de televiziune, de ziaristul Traian Ungureanu, acesta din urmă fiind un suporter băsescian încă şi mai frenetic decît colegul său de emisiune şi simpatii politice, au ridicat osanale, împreună cu moderatorul talk-show-ului, tandemului Băsescu-Macovei într-o manieră de-a dreptul pionierească, făcînd două comparaţii absurde. Absolut toţi ziariştii, indiferent de politica editorială a trusturilor la care sînt angajaţi, au sancţionat ironic sau polemic un asemenea gest de adulaţie proletcultistă, dacă mai ştiu tinerii ce înseamnă asta, dedicat celor doi politicieni atît de controversaţi. La valul de critici se adaugă şi glasul meu, acum, printr-o scurtă încercare de pamflet, în care voi introduce cîteva nuanţe, deoarece beneficiez de avantajul perspectivei pe care am cîştigat-o, urmărind dezbaterile provocate de acest subiect. Să le luăm pe rînd.

Cristian Preda l-a comparat, mai întîi, pe Traian Băsescu, ca “personalitate politică”, cu legenadarul Corneliu Coposu… După stupoarea şi indignarea ce i-au cuprins pe toţi, în zilele care au urmat respectivei emisiuni, consilierul prezidenţial a mai dat înapoi, ca racul, încercînd o “rectificare semantică”, la un alt post de televiziune. Era vorba, chipurile, de sentimentul de “ură politică” pe care, atît Traian Băsescu, astăzi, cît şi Corneliu Coposu, acum douăzeci de ani, l-au stîrnit împotriva lor, atenţie, “din aceleaşi motive”! Dacă ar fi să luăm în serios o asemenea prostie, atunci i-o retez scurt lui Cristian Preda, anunţîndu-l pe această cale că personajul politic cel mai urît, în sensul sentimentului cu pricina, din istoria contemporană a României, a fost, fără doar şi poate, Nicolae Ceauşescu. Într-o asemenea viziune, într-adevăr, Băsescu îl concurează pe Ceauşescu, pentru că şi acela, ce ironie a istoriei, mai avea o mînă de simpatizanţi, iar cei doi au asemănări patologice de personalitate!

Traian Ungureanu a comparat-o, mai apoi, pe Monica Macovei, cu Doinea Cornea, ca “spirit justiţiar “… O asemenea alăturare este şi mai gogonată decît cea dintîi! Este ca şi cînd ai spune că porcul seamănă cu omul, pentru că au exact aceeaşi constituţie anatomică, deşi arată diferit, dar se hrănesc, trăiesc şi se înmulţesc la fel, motiv pentru care, în manualul de zoologie, porcul este numit “animal omnivor”. Cum naiba să “semene” o fostă procuroare comunistă, care a dat peste cap toată justiţia românească din ultimii ani, cu o dizidentă anticomunistă ce suporta rigorile arestului la domiciliu pentru că şi-a spus opiniile cu glas tare, pe vremea cînd Monica Macovei se plimba prin străinătate ?

Un asemenea tip de logică, prin comparaţii absurde, mă duce cu gîndul la filosofia lui Bulă, care spunea: “Dacă pui mîna pe furnică, nu te păsărică, însă dacă pui mîna pe păsărică, atunci te furnică… Adică, într-o traducere liberă, “omnivorul” Monica Macovei era mulţumit, în epoca în care “omul” Doinea Cornea trăia chinuit. Asta da, comparaţie!