Două cutremure, cu magnitudinea de 2,9 grade, respectiv 3,1 grade Richter, s-au produs, ieri dimineață, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Primul cutremur, de 2,9 grade Richter, s-a produs la ora locală 7.11 (5.11 UTC), la o adâncime de 115 km. Cele mai apropiate localități de epicentru au fost Râmnicu Sărat (37 km), Buzău (46 km), Focșani (48 km), Covasna (51 km), Vălenii de Munte (60 km). Cel de-al doilea seism s-a produs la ora 7.30 (5.30 UTC), la o adâncime de 152 kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Covasna (36 km), Râmnicu Sărat (50 km), Târgu Secuiesc (50 km), Focșani (52 km) și Buzău (61 km). De la începutul acestei luni, în Vrancea au mai avut loc opt cutremure, cel mai puternic, de 4,5 grade Richter, pe 3 noiembrie. De asemenea, în noiembrie a avut loc un cutremur de intensitate mică, 2,8 grade, în Crișana, județul Arad.