Prima zi a întâlnirii dintre România şi Spania, care are loc în Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca, în turul al doilea al Grupei I al zonei Europa-Africa al Cupei Davis, s-a încheiat cu două înfrângeri pentru tenismenii tricolori. Astfel, după ce Marius Copil, locul 163 ATP, a pierdut la capătul unui meci echilibrat în faţa lui Feliciano Lopez, locul 20 ATP, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 6-4, 3-6, 6-3, Adrian Ungur, locul 185 ATP, a cedat fără drept de apel în confruntarea cu Roberto Bautista, locul 15 ATP, cu scorul de 6-3, 6-2, 6-1. În aceste condiţii, echipa condusă de căpitanul-nejucător Andrei Pavel are şanse minime să mai ajungă în barajul pentru accederea în Grupa Mondială. “Mi-a lipsit puţină experienţă. Am avut şanse multe, iar primul set consider că l-am pierdut aiurea. Apoi puteam să fac 2-1 pentru mine la seturi. Iar pe cel de-al patrulea l-am luat, aşa că se putea încheia 3-1 pentru mine. Dar sunt şi eu om, mai greşesc din când în când. Per total sunt mulţumit de cum am jucat, în trei ore şi ceva am avut doar câteva momente de deconcentrare. În setul cinci nu am simţit oboseală, chiar puteam să mai joc fără nicio problemă. Am încercat să pun returul mereu în teren, dar şi el şi-a schimbat puţin tactica la serviciu. Am fost aproape, dar nu am reuşit. Rămâne de văzut cu Agut duminică, eu am încredere în mine, mă simt bine la Cupa Davis. Publicul a făcut spectacol în tribune, m-a ajutat astăzi foarte mult Sunt trist că nu am putut să aduc primul punct României”, a spus Copil. “A fost un meci foarte greu, Agut nu degeaba se află în primii 15 jucători ai lumii. Am încercat să fac tot ce pot, nu am reuşit şi îmi pare rău pentru asta. Ăsta e tenisul, a câştigat cel mai bun până la urmă. Nu este suprafaţa mea preferată, dar asta nu este o scuză pentru mine. Atmosfera a fost superbă, demnă de un meci de Cupa Davis, şi de aceea le mulţumesc pe această cale clujenilor pentru susţinere. Sper să vină şi sâmbătă, chiar în număr mai mare dacă se poate, pentru că meciul de dublu este decisiv pentru noi. La 2-0 sperăm ca meciul de sâmbătă să îl câştigăm şi să mai avem o şansă duminică. În Cupa Davis câştigă cel care ajunge primul la trei. Ei au deja două puncte, deci mai sunt trei în joc şi sperăm să le luăm noi. Va fi o misiune imposibilă, dar încercăm să luptăm până la capăt”, a adăugat Ungur.
Sâmbătă, de la ora 15.00, va avea loc meciul de dublu, în care constănţeanul Horia Tecău, locul 10 ATP la dublu, şi Florin Mergea, locul 16 ATP la dublu, pleacă din postura de favoriţi în duelul cu Pablo Carreno Busta, locul 55 ATP la dublu, şi Marc Lopez, locul 18 ATP la dublu. Duminică, de la ora 13.00, Copil îl va înfrunta pe Bautista, partida fiind urmată de duelul dintre Ungur şi Feliciano Lopez. Toate meciurile vor fi transmise în direct de Digi Sport 1.
Citeşte şi:
În Cupa Davis, România a pornit cu stângul în duelul cu Spania