Filmele „Câinele japonez”, de Cristian Jurgiu, şi „Quod Erat Demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, vor fi proiectate la Festivalul New Directors / New Films, care se desfăşoară în perioada 19-30 martie, la New York. Evenimentul este organizat de The Film Society of Lincoln Center şi de faimosul Museum of Modern Art (MoMA).
Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu marchează revenirea lui Victor Rebengiuc pe marele ecran, într-un rol principal. Pelicula aduce în prim-plan povestea emoţionantă a reconcilierii dintre un tată şi fiul lui, plecat de ani mulţi din ţară.
Filmul lui Andrei Gruzsniczki, „Quod Erat Demonstrandum”, are ca punct de plecare decizia unui matematician, interpretat de Sorin Leoveanu, de a publica o cercetare într-o revistă de specialitate a unei universităţi americane, în 1984, fără acordul Partidului. În film apare şi Ofelia Popii, în rolul unei bune prietene, fostă colegă de facultate a matematicianului, şi Florin Piersic Jr., care interpretează rolul unui ofiţer de Securitate.