Două filme româneşti pentru copii, proiectate la Kids Euro Festival de la Washington

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două filme româneşti pentru copii, proiectate la Kids Euro Festival de la Washington

Cultură 29 Octombrie 2014 / 14:36 169 accesări

Scurtmetrajele pentru copii "Aventurile Micilor Vedete în parc" şi "Micile Vedete descoperă secretul magneţilor", două producţii realizate de Şcoala de Film şi Televiziune pentru Copii "Micile Vedete", vor fi proiectate la cea de-a şaptea ediţie a Kids Euro Festival de la Washington. Potrivit unui comunicat, filmele au fost selecţionate de Delegaţia Uniunii Europene în Statele Unite, pentru a fi proiectate în cinematografele din Washington, la Kids Euro Festival, la secţiunea "Films for Kids - Starring Kids", un eveniment ce a debutat pe 24 octombrie şi se va încheia pe 9 noiembrie. Cele două scurtmetraje, care au fost selecţionate anul acesta şi la Festivalul de Film de la Cannes, fac parte dintr-un proiect cinematografic amplu, dedicat copiilor, numit "Aventurile Micilor Vedete" şi care numără deja 19 filme de succes, realizate în doar patru ani. Pelicula "Aventurile Micilor Vedete în parc" tratează tematica protejării mediului înconjurător şi prezintă povestea unui grup de copii care încearcă să salveze singurul parc din cartierul lor de la distrugere şi transformarea lui într-un centru comercial. Pe parcursul celui de-al doilea film, numit sugestiv "Micile Vedete descoperă secretul magneţilor", publicul va lua parte la o adevărată lecţie de fizică în care micile vedete află că prietenia şi sinceritatea sunt ca doi poli care se atrag automat. Scurtmetrajele pentru copii produse de Şcoala "Micile Vedete" abordează teme foarte potrivite pentru vârsta şi interesele copiilor şi transmit un puternic mesaj educativ, fiind apreciate de critici de film din întreaga lume.



12