Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 13.00, pe stadionul „Concordia” din Chiajna, va fi desemnată câștigătoarea Supercupei României Under 19, la finalul întâlnirii dintre formațiile FC Viitorul U19 și Dinamo București U19. Fașa în față se vor afla deținătoarea Cupei României U19 (FC Viitorul) și câștigătoarea Ligii Elitelor U19 (Dinamo). Constănțenii, pregătiți de Nicolae Roșca, au ajuns să lupte pentru Supercupă după ce s-au impus în duelul cu UTA Bătrâna Doamnă, în finala Cupei României, 1-1 la finalul timpului regulamentar de joc și 5-3 la loviturile de departajare. Dinamo București a obținut dreptul să dispute Supercupa după ce a câștigat finala Ligii Elitelor contra formației FC Viitorul, 0-0 la finalul timpului regulamentar și 4-3 la loviturile de departajare).
Iar duminică, 11 iunie, de la ora 10.00, pe terenul sintetic al Centrului de Fotbal de la Buftea, este programată finala Campionatului Național rezervat juniorilor E (jucători născuți după 1 ianuarie 2006), între echipele FC Viitorul U11 și Luceafărul Cluj U11. Formația constănțeană, pregătită de Stelian Caluda (antrenor) și Mihai Stere (director coordonator), a ajuns în finală după un parcurs foarte bun în fazele anterioare ale CN. FC Viitorul U11 a devenit mai campioana județului Constanța, înregistrând 22 victorii, un egal și o înfrângere în cele 24 de partide disputate în faza județeană. Jucătorii constănțeni și-au continuat seria victoriilor în turneul zonal de la Focșani, 9-0 cu FC Voluntari, 6-1 cu Delta Tulcea și 3-1 cu Luceafărul Galați, și în turneul semifinal de la Bacău, 3-0 cu FC Bacău, 5-1 cu Viitorul 2010 Buzău și 1-0 cu FC Dănilescu).