Cunoscuta trupă americană Deftones a inclus şi un concert în România, în cadrul turneului european pe care îl va începe în această vară. Formaţia va cânta, pe data de 13 august, la Arenele Romane din capitală, în cadrul manifestărilor Alternative Summer Day. Publicul autohton va avea ocazia să asculte, cu prilejul show-ului de la Bucureşti, atât piesele de pe noul album al trupei, „Diamond Eyes”, cât şi cele de pe albumele mai vechi, „Around the Fur”, „Adrenaline” sau „White Pony”.
Noul turneu european Deftones va începe în luna august şi pentru a răspunde cereririi fanilor din România, pe lista de concerte a fost inclusă şi ţara noastră. Dacă admiratorii grupului au fost dezamăgiţi, anul trecut, când trupa nu a inclus şi România în turneul de promovare a ultimului album, „Diamond Eyes”, anul acesta, au ocazia să-i asculte în cadrul Alternative Summer Day, eveniment ce îşi doreşte, începând cu această vară, să aducă în ţară trupe cu tradiţie ale genului alternativ şi nu numai.
Biletele pentru concertul amintit pot fi achiziţionate la preţul de 90 lei, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti sau online, de pe eventim.ro.