Două maşini făcute praf şi patru victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Impact frontal

Două maşini făcute praf şi patru victime

Eveniment 23 Noiembrie 2012 / 00:00 1676 accesări

Patru persoane au fost rănite miercuri seară, în urma unui accident rutier petrecut, în jurul orelor 19.40, în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, Marian D., de 31 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca Audi pe bulevardul Aurel Vlaicu, către podul IPMC. Ajuns la intersecţia cu strada Nicolae Filimon, spun poliţiştii de la Rutieră, acesta a virat la stânga fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu o maşină marca BMW, condusă regulamentar, din sens opus, de Ciprian H., de 34 de ani, din Techirghiol. În urma impactului, cei doi conducători auto dar şi două pasagere aflate la bordul BMW-ului au ajuns la spital. “Una dintre victime este în stare mai gravă, celelalte trei prezintă traumatisme minore la prima evaluare. Urmează, însă, ca ele să fie supuse unor investigaţii mai amănunţite”, a declarat dr. Marian Beciu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Constanţa. Cele patru victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

“PLECASERĂ LA FILM…” În ajutorul acestora, imediat după producerea impactului, a sărit un agent de pază din zonă. “I-am scos din BMW pe şofer şi pe o tânără. Erau răniţi, dar au avut noroc că urmările nu au fost mai grave”, a declarat bărbatul. Impactul a fost atât de puternic încât cele două maşini s-au făcut praf. La locul accidentului au sosit şi părinţii celor implicaţi în accident. “Nu ştim nimic despre ce s-a întâmplat, am înţeles totuşi că un Audi le-a tăiat calea. Am încremenit când am aflat ce s-a întâmplat. Noi ştiam că ei au plecat la film şi uite ce au păţit”, a declarat o femeie. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că şoferii implicaţi în accident nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.



12