Agenţia americană DARPA lansează o nouă competiţie în care oferă două milioane de dolari pentru crearea unui robot umanoid capabil să înlocuiască oamenii în situaţii critice, precum accidente industriale, atacuri teroriste sau chiar calamităţi naturale, acolo unde mediul nu este propice pentru om. Agenţia americană doreşte ca robotul să fie capabil să întreprindă o serie de acţiuni precum îndepărtarea obstacolelor, deschiderea uşilor prin utilizarea clanţei, parcurgerea drumurilor accidentate şi a scărilor folosind toate membrele. Robotul ar trebui să se dovedească capabil să folosească diferite unelte pentru a îndeplini sarcini urgente, de pildă, a pătrunde prin pereţi, a găsi şi astupa o ţeavă spartă sau a repara o pompă. Mai mult, maşinăria va trebui să arate că poate ocupa locul şoferului într-un vehicul, fiind capabilă să frâneze sau să accelereze. Unui astfel de robot îi va fi permis să primească comenzi de la operatorii umani, dar DARPA va acorda cu atât mai multe puncte cu cât maşina va fi mai capabilă să rezolve sarcinile independent.
Oficialii de la DARPA au declarat că adaptabilitatea este absolut esenţială în cazul robotului, având în vedere că niciodată nu se poate şti unde va lovi următorul dezastru. Prin urmare, cheia unui astfel de proiect vor fi tehnologiile care asigură flexibilitatea şi adaptabilitatea roboţilor capabili să folosească unelte şi aparate. „Pentru ca roboţii să fi utili în departamentul de apărare trebuie să ofere protecţie fizică şi productivitate. Prin urmare, cei mai utili roboţi vor fi aceia care vor interacţiona în mod natural cu oamenii în diverse medii”, a declarat Kaigham J. Gabriel, director DARPA.