PSD şi PNL şi-au împărţit ieri, în Senat, preşedinţia a două noi comisii, liderul PSD Ilie Sârbu amintindu-le democrat liberalilor că, atunci când erau la putere, procedau la fel. “Se întâmplă când eşti în opoziţie, ţi se pare că ţi se dă puţin, iar când eşti la putere, întotdeauna dai mai puţin. În urmă cu mai bine de doi ani de zile, când am negociat anumite posturi care aparţineau o parte PDL, fiind la putere, o parte nouă, la PSD, şi o parte la PNL, din 24 de posturi ni s-a dat doar unul, iar PNL - niciunul. Când am insistat şi l-am rugat pe Cristian Rădulescu să mai întrebe o dată la Guvern, unde era domnul Boc prim-ministru, (...) s-a dat un telefon în prezenţa noastră şi răspunsul domnului Boc a fost: “Treceţi cu şenila peste ei”. Ei, acuma, noi nu trecem cu şenila. Le-am dat şi un post de secretar, am fost generoşi. Nu am putut să le dăm postul de vicepreşedinte”, a spus Sârbu. Vorbim despre Comisia pentru transporturi şi energie şi Comisia pentru mediu şi schimbări climatice. La transporturi, preşedinte a fost propus senatorul Florin Constantinescu, în timp ce, la Comisia pentru mediu şi schimbări climatice, liderul senatorilor PSD a propus-o pe Doina Silistru ca vicepreşedinte. La rândul lor, liberalii l-au nominalizat pe senatorul Ion Popa ca preşedinte al Comisiei pentru mediu şi schimbări climatice, iar la Comisia pentru transport şi energie a fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte senatorul Petru Ehegartner. UDMR l-a înlocuit pe senatorul Klárik László-Attila din Comisia pentru regulament cu Biro Rozalia, primul fiind propus secretar la Comisia pentru mediu. Un alt membru al Uniunii, Tanczos Barna, a fost nominalizat să facă parte din Comisia pentru transporturi.