Două persoane au fost rănite, în această după-amiază, în urma unui accident în lanţ produs pe Calea Unirii din municipiul Suceava şi în care au fost implicate patru autoturisme. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că accidentul s-a produs pe Calea Unirii din municipiul Suceava după ce un autoturism a frânat imediat ce a trecut de un semafor. Maşina a fost lovită din spate de un alt autoturism, lovit de o a treia maşină, în care a mai intrat un autoturism. În urma accidentului, două persoane au fost rănite uşor şi au fost transportate la spital. Potrivit sursei citate, şoferul din cea de-a patra maşină implicată în tamponare a fost depistat cu o alcoolemie de 0,8 la mie. Din cauza accidentului, traficul pe principala arteră a municipiului Suceava a fost afectat timp de aproximativ 40 de minute.