Cea de-a XXXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, care a debutat pe 23 octombrie, în organizarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” şi a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, se apropie, în această săptămână, de final. Spectacolele care vor încheia ediţia din 2011 sunt programate în acest weekend, pe scena Teatrului „Oleg Danovski”, fiind vorba despre două premiere.
„LACUL LEBEDELOR” Iubitorilor de balet li s-a pregătit, astfel, o surpriză specială, pentru seara de sâmbătă, de la ora 19.00. Este vorba despre premiera capodoperei ceaikovskiene „Lacul lebedelor”, în coregrafia lui Mihai Babuşka. Protagonişti vor fi prim-balerinii Operei Naţionale, Adina Tudor şi Ovidiu Matei Iancu, cărora li se alătură: Horaţiu Cherecheş, Amalia Mândruţiu, Eliza Maxim, Aliss Tarcea, Kanoko Suzuki, Delia Luca, Laima Costa, Adrian Mihaiu, Sergiu Dan, Cecilia Ursul, Anca Strnad, Andrada Dedu.
Din distribuţie se remarcă, pe lângă artiştii constănţeni arhicunoscuţi şi preferaţi ai publicului de la malul mării, şi prim-balerina Adina Nicoleta Tudor, laureată a numeroase olimpiade naţionale de coregrafie şi concursuri internaţionale. Artista se poate mândri cu un repertoriu impresionant, atât în domeniul clasic, cât şi în cel contemporan, fiind invitată de onoare a multiplelor festivaluri internaţionale, dar şi a unor prestigioase scene din Italia, Qatar, Germania, Belgia.
Un alt nume care atrage atenţia este cel al prim-solistului Operei Naţionale Bucureşti, Ovidiu Matei Iancu, dar şi al balerinului şi coregrafului Mihai Babuşka, acesta semnând coregrafia spectacolului, după Ivanov-Petipa. Mihai Babuşka a primit, în anul 2002, pentru întreaga sa activitate artistică, distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional „Serviciul Credincios”.
Scenografia baletului este realizată de Adriana Urmuzescu, iar asistent de coregrafie este Corina Dumitrescu.
„MARUSSIA - DIN SUFLETUL RUSIEI” Pentru seara de duminică, de la ora 19.00, constănţenii melomani au la dispoziţie, în încheierea Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, premiera concertului „Marussia - Din sufletul Rusiei”, concepţia, orchestraţia şi aranjamentele muzicale aparţinându-i lui Lucian Vlădescu. Soliştii concertului sunt: Roxana Bageac, Mădălina Sandu, Elena Rotari, Stela Sârbu, Daniela Vlădescu, Ciprian Done, Doru Iftene, Alfredo Pascu, Răzvan Săraru, Stefan Popov, Cătălin Ţoropoc, Arnold Mack şi Orest Pâslariu, care vor evolua alături de orchestra Teatrului „Oleg Danovski”, sub bagheta lui Lucian Vlădescu. De asemenea, maestru cor va fi Adrian Stanache.